Ucraina este pregătită să încredințeze Olandei coordonarea anchetei internaționale cu privire la prăbușirea avionului malaysian, doborât probabil de o rachetă, "țara care a suferit cel mai mult", a declarat luni premierul Arseni Iațeniuk, notează Mediafax.
"Am găsit 272 de cadavre, 251 sunt deja în trenul (cu sistem de) refrigerare (...). Suntem pregătiți să trimitem toate cadavrele la Amsterdam" în vederea procedării la autopsiere și în vederea efectuării expertizelor independente necesare, a adăugat Iațeniuk într-o conferință de presă.
Cadavrele celor mai multe dintre victimele avionului aparținând Malaysia Airlines au fost transportate într-un tren cu vagoane frigorifice la Torez, într-o zonă aflată sub controlul separatiștilor proruși din estul Ucrainei, a anunțat, luni, un purtător de cuvânt al rebelilor.
Purtătorul de cuvânt al "premierului" din autoproclamata Republică Populară Donețk, Aleksandr Borodai, a anunțat că, deocamdată, nu este necesar un al doilea tren pentru transportarea cadavrelor, în timp ce Kievul susține că un al doilea tren cu patru vagoane frigorifice a plecat spre localitatea Torez.
La rândul său, Andrei Purghin, "adjunctul premierului" din "Republica Populară Donețk" a declarat, citat de agenția Interfax, că rămășițele victimelor nu vor fi "transferate" la Harkov, zona aflată sub controlul forțelor guvernamentale ucrainene, decât după sosirea experților internaționali la Torez.