Manifestanți proruși au pătruns duminică în forță în sediul administrației provinciale din orașul Donețk, în estul rusofon al Ucrainei, a constatat un corespondent AFP.
UPDATE : Manifestanți proruși au preluat duminică seara controlul asupra unei clădiri aparținând administrației regionale la Harkov, un oraș important situat în estul Ucrainei, instalând steagul pe aceasta.
Peste 2.000 de manifestanți care purtau steaguri rusești s-au masat în fața clădirii, iar câteva zeci au pătruns în imobil, după ce forțele de ordine s-au retras în timp ce ei avansau.
_________
Peste 2.000 de protestatari s-au deplasat, la finalul unei manifestații, în fața sediului, păzit de poliție. Aproximativ 50 dintre ei au reușit să pătrundă în clădire.
Manifestanți au coborât steagul ucrainean care flutura deasupra clădirii și au ridicat în locul lui unul rusesc.
După ce au fost respinși de către poliție, aproximativ 50 de manifestanți au reușit să pătrundă în sediu.
Manifestanți agitau panouri pe care se puteau sloganuri ca "Donețk, oraș rusesc", "Dați-ne un referendum" privind independența și alipirea la Rusia sau "NATO afară".
După îndepărtarea de la putere, la sfârșitul lui febnruarie, a regimului ucrainean prorus de către manifestanți proeuropeni, în urma unor proteste soldate cu morți, în capitala Kiev, tensiunile sunt puternice în estul rusofon al Ucrainei, la frontiera cu Rusia. Zeci de persoane au fost ucise în cursul acestor manifestații.
Președintele rus Vladimir Putin s-a angajat să "apere prin toare mijloacele" populațiile rusofone din fostele republici sovietice.
Criza dintre Moscova și Kiev a condus la alipirea Peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia, în urma unui referendum nerecunoscut de către Ucraina și Occident, care denunță o "anexare".