Cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața și alte 20 au fost rănite, marți, în coliziunea dintre un autobuz și un camion, în nordul Turciei.
Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții, în provincia Corum, la nord-est de Ankara, când autobuzul, care venea de la Istanbul și se îndrepta spre Tokat, a lovit un camion, a indicat agenția de presă turcă.
Imagini difuzate în mass-media arată autobuzul cuprins de flăcări, apoi carcasa sa carbonizată înconjurată de echipe de intervenție.
Printre persoanele decedate figurează și copii, indică agenția de presă turcă Dogan, potrivit căreia camionul lovit avea o plăcuță de înmatriculare cu numere străine și staționa pe marginea drumului în momentul accidentului, conform Agerpres.
Emine Güngär, o femeie care a supraviețuit împreună cu copilul ei, a explicat pentru Anadolu că majoritatea pasagerilor dormeau în momentul accidentului.
''A fost o explozie, toate geamurile s-au spart și autobuzul s-a zdruncinat'', a relatat ea. Apoi, vehiculul a luat foc. ''Cei care au reușit să iasă s-au salvat, ceilalți au ars'', a adăugat ea.
Accidentele rutiere sunt frecvente în Turcia. În 2017, 3.530 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, potrivit televiziunii publice turce.