Statele Unite sunt pregătite să încurajeze investițiile în Ucraina, dar aceasta din urmă trebuie mai întâi să înceapă un proces dificil de reforme economice, a declarat, sâmbătă, la Kiev, secretarul american pentru Comerț, făcând o paralelă cu Planul Marshall.
"Ucraina se află în fața unor provocări economice importante", a declarat Penny Pritzker pentru presă după ce s-a întâlnit cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, care a anunțat, joi, o serie de reforme economice și sociale menite modernizării țării sale în eventualitatea unei candidaturi la Uniunea Europeană în 2020.
"Aceste măsuri vor fi dificile, dar ele pot schimba soarta țării voastre", a declarat Pritzker, evocând o economie ucraineană afectată de birocrație, corupție și ineficacitate.
Pritzker, ea însăși este de origine ucraineană, a evocat ajutorul american oferit Europei de Vest după al Doilea Război Mondial prin Planul Marshall.
Planul Marshall "prevedea adoptarea a numeroase reforme destinate deschiderii economiei la investiții străine și chiar acesta este subiectul discuțiilor noastre", a spus ea.
După ce i-a felicitat pe liderii ucraineni pentru "viziunea lor ambițioasă", ea apreciat că "măsuri concrete" sunt necesare "imediat".
Odată ce reformele vor începe, Washingtonul va ajuta la popularizarea oportunităților oferite de Ucraina cu scopul "de a aduce sectorul privat american către această piață", a promis ea.
Premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, a recunoscut recent că Guvernul său nu a înregistrat progrese în lupta împotriva corupției, dar a pus această întârziere pe seama diferendului cu Moscova și conflictului cu separatiștii proruși.