Statele Unite nu vor accepta prezența trupelor ruse în regiuni din estul Ucrainei, avertizează Președinția americană, citată de AFP.
"Urmărim situația cu atenție. Nu vom accepta utilizarea forțelor militare ruse în estul Ucrainei", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Rusia a mobilizat trupe suplimentare la frontiera cu Ucraina, acuză un oficial de rang înalt din cadrul Administrației Barack Obama, după informații identice anunțate de Alianța Nord-Atlantică.
"Echipamentele militare și trupele concentrate în apropierea frontierei cu Ucraina au rolul de a-i susține activ pe combatanții separatiști proruși din estul Ucrainei", afirmă oficialul de la Washington, care a preferat să păstreze anonimatul.
Potrivit Alianței Nord-Atlantice, NATO a trimis mii de militari suplimentari la frontiera cu Ucraina. "Observăm o nouă suplimentare a efectivelor militare ruse la frontierele Ucrainei. Cel puțin câteva mii de militari ruși au fost mobilizați", a declarat joi Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO. "Consider că acesta este un foarte regretabil pas înapoi. Se pare că Rusia menține deschisă opțiunea unei intervenții în Ucraina. Comunitatea internațională va trebui să răspundă în mod ferm dacă Rusia va interveni mai mult în Ucraina", a avertizat Rasmussen.
În urmă cu câteva săptămâni, Rusia începuse retragerea efectivelor militare staționate la frontiera cu Ucraina, unde, potrivit estimărilor NATO, erau circa 40.000 de militari ruși. Confruntările militare între insurgenți proruși și serviciile de securitate ucrainene continuă în estul Ucrainei.