Extern· 2 min citire

Record de noi infectări cu Covid-19 în Israel. Autoritățile impun noi restricții

Record de noi infectări în Israel. Foto arhivă

Record de noi infectări în Israel. Foto arhivă

Scris de Iulian Budusan Publicat: 4 aug. 2021, 12:55

Israelul a înregistrat aproape 4.000 de noi cazuri de persoane infectate cu Covid-19, un record ce fusese înregistrat în luna martie a acestui an. Motiv pentru care autoritățile vor introduce noi restricții.

Obligația prezentării pașaportului sanitar a fost extinsă pentru locurile publice închise în care se adună peste 100 de persoane în timp ce masca de protecție va deveni obligatorie afară în locuri în care există peste 100 de persoane.

De asemenea, carantina urmează să fie obligatorie în cazul persoanelor care revin din majoritatea țărilor - indiferent dacă sunt vaccinate sau nu.

Această perioadă de carantină a fost redusă, la mijlocul lui iulie, la șapte zile, de la zece cât era anterior, cu condiția prezentării unui test negativ pentru coronavirus.

Aceste noi restricții urmează să intre în vigoare pe 8 august, potrivit unui comunicat oficial remis după o ședință a guvernului pe tema gestionării situației sanitare.

Israelul a fost una dintre primele țări care a lansat, la jumătatea lui decembrie, o vastă campanie de vaccinare, în baza unui acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer care i-a furnizat rapid milioane de doze de vaccin în schimbul datelor despre efectele vaccinului dezvoltat împreună cu compania germană BioNTech.

Această campanie a permis vaccinarea completă a peste 55% din populație și a 85% dintre adulți, ceea ce a permis redeschiderea cafenelelor, barurilor, magazinelor și o reducere a numărului de cazuri la mai puțin de 100 pe zi, de la 10.000 de cazuri pe zi în toiul epidemiei.

Însă în ultimele săptămâni numărul de infecții a început să crească din nou pe fondul răspândirii variantei indiene (Delta) a SARS-CoV-2, determinând autoritățile să impună noi restricții.

Israelul a lansat vineri o campanie de vaccinare cu o a treia doză de vaccin anticovid a persoanelor în vârstă de peste 60 de ani.

Peste 110.000 de persoane în vârstă au fost vaccinate cu o a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, potrivit unor date de la Ministerul israelian al Sănătății.

Israelul a înregistrat marți 3.818 de cazuri de covid-19 - un bilanț zilnic record după luna martie, iar 422 de persoane erau spitalizate, dintre care 221 în stare gravă.

Premierul israelian Naftali Bennett, care și-a însoțit marți mama la vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-Covid, i-a îndemnat pe israelieni să se vaccineze.

„Vă cer tuturor, copii, nepoți, tați și mame să mergeți să vă vaccinați”, a îndemnat el.

Președintele israelian Isaac Herzog s-a vaccinat cu a treia doză a unui vaccin anti-Covid vinerea trecută.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern