Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a înregistrat în ultimele 24 de ore 53.945 de noi cazuri de COVID-19, cel mai ridicat bilanț zilnic după 17 iulie, au anunțat autoritățile sanitare britanice, potrivit agențiilor internaționale de presă.
Această nouă creștere a infectărilor survine în timp ce varianta Omicron a coronavirusului a început să se extindă în țară. Zece noi infectări cu această variantă au fost confirmate joi, numărul lor crescând astfel la 42 pe ansamblul Regatului Unit.
Apariția variantei Omicron, semnalată de Africa de Sud pe 24 noiembrie și confirmată deja într-un număr tot mai mare de țări, a determinat guvernul de la Londra să reintroducă unele restricții antiepidemice ridicate în vară și să facă a treia doză de vaccin anti-COVID-19 disponibilă pentru toți adulții.
Această nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 provoacă îngrijorare întrucât prezintă peste 30 de mutații, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că varianta Omicron are o rezistență sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, crește riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală și se transmite mai ușor decât Delta, variantă cunoscută ca fiind foarte contagioasă.
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a estimat joi că în lunile următoare Omicron ar putea lua locul variantei Delta ca variantă dominantă în Europa.