Alegerile prezidențiale din Rusia, programate pentru martie anului viitor, vor avea loc și în teritoriile ocupate în estul și sudul Ucrainei. Anunțul Comisiei Electorale Centrală de la Moscova a fost perceput ca o sfidare, sugerând că armata rusă nu și-ar mai face probleme privind o eventuală ofensivă a Ucrainei.
Scrutinul din martie este privit de majoritatea analiștilor străini drept o formalitate, în urma căreia se așteaptă ca Vladimir Putin să fie reales pentru un al cincilea mandat, relatează AFP și Reuters.
Membrii Comisiei electorale au adoptat "în unanimitate" o rezoluție care aprobă organizarea scrutinului și în teritoriile ocupate, a declarat agenției oficiale de presă TASS unul dintre responsabilii Comisiei Electorale.
Rusia a organizat deja mai multe alegeri în teritoriile ocupate - Zaporojie, Herson, Donețk și Lugansk, a căror anexare a proclamat-o în septembrie 2022, dare pe care le controlează doar parțial, potrivit Agerpres.
Moscova vrea să organizeze alegeri prezidențiale între 15 și 17 martie. Decizia de a le organiza și în Crimeea ocupată a fost luată mai devreme, transmite Unian.
Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a transmis încă săptămâna trecută că organizarea de alegeri în aceste regiuni este "nulă și neavenită" și "încalcă dreptul internațional".
Vladimir Putin a anunțat vineri că va candida pentru un al cincilea mandat la alegerile prezidențiale ruse din 17 martie.
Șeful statului rus, căruia o modificare constituțională din 2020 îi permite să candideze până în 2030, poate teoretic să rămână la Kremlin până în 2036, anul în care va împlini 84 de ani.
Realegerea sa în funcție este greu de pus la îndoială, mai ales că opoziția a fost destructurată printr-o campanie de represalii.
Aproape toți opozanții principali, cum ar fi militantul anticorupție Aleksei Navalnîi, au fost aruncați în închisoare sau forțați să plece în exil.
Între timp, forțele ruse încearcă din răsputeri să cucerească orașului ucrainean Avdiivka, ca parte a campaniei lor pentru preluarea controlului asupra întregii regiuni Donbas (est), a anunțat luni armata ucraineană, potrivit Reuters.
Avdiivka este un bastion-cheie al Ucrainei, la câțiva kilometri nord-vest de orașul Donețk, ocupat de Rusia, în estul regiunii Donbas.
"Inamicul a lansat duminică acțiuni intense de asalt cu sprijinul vehiculelor blindate în direcțiile Avdiivka și Mariinka", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Oleksandr Stupun, pentru televiziunea ucraineană.
Liniile frontului abia dacă s-au schimbat în ultimele săptămâni în estul Ucrainei, dar luptele au fost intense, a afirmat Stupun, adăugând că, doar în ultimele 24 de ore, au avut loc 610 bombardamente de artilerie în apropiere de Avdiivka.
Rusia încearcă să încercuiască Avdiivka, un oraș în care au mai rămas doar 1.500 de oameni din cei aproximativ 32.000 de locuitori de dinainte de război.
Luptele pentru Avdiivka amintesc de bătălia pentru un alt oraș din est, Bahmut, care a căzut în mâinile forțelor ruse în luna mai, după mai multe luni de lupte de gherilă urbană violente.
Rusia și-a intensificat acțiunile militare pentru a cuceri Avdiivka în urmă cu mai bine de două luni, iar forțele Moscovei au avansat pe flancuri pentru a încerca să taie liniile de aprovizionare ucrainene. "Luptele crâncene continuă. Luptătorii noștri se mențin ferm în apărare", a declarat Stupun.