Olena Zelenska - soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă în care reflectă asupra a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina de la începutul războiului.
„În pofida asigurărilor date de către mijloacele de propagandă susținute de Kremlin, care numesc acest lucru o "operațiune specială" - trăim, de fapt, o ucidere în masă a civililor ucraineni.
Poate că cele mai terifiante și devastatoare efecte ale acestei invazii sunt victimele din rândul copiilor. Alice, în vârstă de opt ani, care a murit pe străzile din Okhtyrka în timp ce bunicul ei încerca să o protejeze. Sau Polina din Kiev, care a murit în bombardament împreună cu părinții ei. Arseniy, în vârstă de 14 ani, a fost lovit în cap de resturi și nu a putut fi salvat pentru că o ambulanță nu a putut ajunge la timp la el din cauza incendiilor intense", a spus soția președintelui ucrainean.
„Primii nou-născuți în război au văzut tavanul de beton al subsolului, prima lor respirație a fost aerul acru al subteranului și au fost întâmpinați de o comunitate prinsă în capcană și terorizată. În acest moment, există câteva zeci de copii care nu au cunoscut pacea în viața lor", a scris ea.
Prima doamnă a Ucrainei a discutat, de asemenea, despre provocările legate de obținerea de îngrijiri medicale esențiale, precum și despre valul tot mai mare de refugiați.
Ea a spus că președintele rus Vladimir Putin a subestimat rezistența ucrainenilor.
„În timp ce propagandiștii de la Kremlin se lăudau că ucrainenii îi vor primi cu flori ca pe niște salvatori, ei au fost întâmpinați cu cocteiluri Molotov", a scris ea.