Extern· 1 min citire

Președinta Argentinei a scăpat de justiție! A fost acuzată de mușamalizarea unui atac terorist

Președinta Argentinei a scăpat de justiție! A fost acuzată de mușamalizarea unui atac terorist

Președinta Argentinei a scăpat de justiție! A fost acuzată de mușamalizarea unui atac terorist

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 feb. 2015, 19:57

Lovitură de teatru în Argentina. Ancheta împotriva președintelui țării a fost închisă. Instanța a decis să respingă dosarul în care Cristina Fernandez de Kirchner și mai mulți oficiali erau acuzați că au mușamalizat implicarea Iranului în cel mai sângeros atentat din istoria Argentinei.

În motivare, judecătorul, care a analizat denunțul, susține că documentele înaintate nu îndeplineau standardele necesare pentru deschiderea unei investigații judiciare formale. În aceste condiții, magistratul a dispus încheierea anchetei.

Plângerea a fost făcută pe baza documentației redactate de Alberto Nisman, procurorul mort în condiții suspecte luna trecută.

Cristina Fernandez a susținut de la bun început că este victima unei conspirații și a acuzat serviciile secrete că i-au furnizat magistratului informații false.

De altfel, propunerea administrației de la Buenos Aires de reformare a agenției de informații a primit avizul Parlamentului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern