Prima zi a negocierilor de pace de la Abu Dhabi s-a încheiat după 4 ore de discuții. Reprezentanții Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite fac eforturi uriașe în Emiratele Arabe Unite pentru a încheia războiul care a destabilizat Europa. Se vorbește chiar despre o întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.
Teritoriile ocupate, punctul fierbinte al discuțiilor
Reprezentanții Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei fac eforturi fără precedent ca să încheie războiul care a destabilizat Europa. Negocierile de la Abu Dhabi, la care au participat și emisarii lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au durat mai mult de 4 ore.
„Vrem să ne exprimăm recunoștința față de președintele Trump pentru că ne-a dat această onoare dar și președinților Putin și Zelenski, pentru curajul lor.”
a declarat Abdullah Bin Zayed, ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite.
Oficialii americani consideră că atât Kievul, cât și Moscova sunt dispuse să dea dovadă de o anumită flexibilitate pentru a rezolva problema teritoriilor. Totuși, Jared Kushner a scos în evidență faptul că ucrainenii și europenii sunt sceptici în privința intențiilor reale ale lui Vladimir Putin de a pune capăt războiului.
„Îngrijorarea europenilor este aceea că rușii nu sunt cu adevărat pregătiți să facă pace. Din ceea ce am auzit eu și Steve (n.r. Witkoff) de la el (n.r. Vladimir Putin), credem cu tărie că e pregătit pentru pace în condițiile potrivite. Rușii pun aceleași întrebări în privința europenilor și ucrainenilor, dacă sunt pregătiți cu adevărat pentru pace.”
a transmis Jared Kushner, emisarul special al lui Donald Trump.
Ce se întâmplă cu războiul. Primul anunț după negocieri
Volodimir Zelenski a declarat că negocierile de la Abu Dhabi s-au axat asupra aspectelor umanitare ale conflictului, precum schimbul de prizonieri de război și repatrierea copiilor ucraineni din luați de Rusia. Totodată, Washingtonul are ca scop delimitarea unui cadru de securitate durabil pentru întreaga Europă, în parteneriat cu statele europene. Statele Unite au propus în premieră stabilirea de garanții de securitate pentru Ucraina pe modelul Articolului 5 al NATO, propunere ce se apropie însă de liniile roșii trasate în trecut de Kremlin.
„În ansamblu vedem semne bune de la ambele părți. Semne că vor să pună capăt acestui război oribil. Cred că nimic nu l-ar face mai fericit pe președintele Trump.”
a completat Jared Kushner, emisarul special al lui Donald Trump.
Și delegații ruși sunt optimiști în privința discuțiilor.
„Faptul că actualele negocieri, propuse de președintele Trump, propun să pună pe primul plan pe agenda discuțiilor tocmai chestiunea securității colective poate fi doar lăudat.”
a încheiat Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei.
Pe de altă parte, președintele Ucrainei este dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin în orice loc din afara Moscovei. Printre variantele menționate se numără Florida, luna viitoare, în marja summitului G20. O asemenea întâlnire rămâne însă o posibilitate, fără să fie anunțat un acord între părți.