Extern· 3 min citire

Kievul consideră „o capcană cinică” apelul patriarhului Rusiei la o "încetare a focului" de Crăciunul ortodox de rit vechi

Kiril, confidentul lui Putin. Foto/Profimedia

Kiril, confidentul lui Putin. Foto/Profimedia

Publicat5 ian. 2023, 16:42
Actualizat5 ian. 2023, 17:45
SursăRealitatea

Susținător fervent al liderului de la Kremlin, Patriarhul Kirill a lansat un mesaj de împăcare între cele două state, de Crăciunul pe rit vechi. Totuși, ucrainenii resping propunerea, pe care o consideră „o simplă propagandă și o capcană”.

Ucraina a respins apelul patriarhului Bisericii Ortodoxe ruse, Kirill, la o încetare a focului între ruși și ucraineni cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi, care se sărbătorește la 7 ianuarie, relatează DPA și Ukrinform.

"Este o capcană cinică și un element de propagandă", a reacționat pe Twitter consilierul șefului administrației prezidențiale ucrainene Mihailo Podoliak.

"Biserica Ortodoxă Rusă nu este o autoritate pentru ortodoxia globală și acționează doar ca "propagandist de război". Biserica Ortodoxă Rusă a îndemnat la un genocid împotriva ucrainenilor și a încurajat uciderile în masă, insistând asupra unei militarizări și mai mari a Rusiei. De aceea, apelul Bisericii Ortodoxe Ruse la un "armistițiu de Crăciun" este o capcană cinică și un element de propagandă", afirmă consilierul președinției de la Kiev în mesajul său.

Patriarhului Rusiei, Kirill, a lansat un apel către cele două părți să instituie un "armistițiu" vineri și sâmbătă în ceea ce el a numit un "conflict intern".

"Eu, Kirill, patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, mă adresez tuturor părților implicate în conflictul fratricid pentru a le invita să instaureze o încetare a focului și să pecetluiască un armistițiu de Crăciun", a declarat el într-un mesaj postat pe site-ul internet al Bisericii Ruse.

Patriarhul rus a cerut un armistițiu de la 12:00 (10:00 GMT) 6 ianuarie, până la 00:00, pe 7 ianuarie (22:00 GMT în 6 ianuarie), potrivit AFP.

Acest armistițiu trebuie să permită ortodocșilor să poată "asista la slujbele din Ajunul și din ziua Crăciunului" în Ucraina.

Acest mesaj riscă totuși să nu aibă decât un impact nesemnificativ în Ucraina, unde influența Patriarhiei Moscovei a scăzut în ultimele anii, iar Biserica Ortodoxă Ucraineană a obținut autocefalia în 2018-2019, eliberându-se de sub tutela religioasă a Rusiei.

Biserica ucraineană rămasă fidelă Moscovei a rupt legăturile cu Rusia în luna mai, chiar dacă mai mulți dintre demnitarii săi au fost acuzați de luări de poziție proruse.

Un alt apel la armistițiu în Ucraina a fost lansat joi de către președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a cerut omologului său Vladimir Putin - într-o convorbire telefonică - să instituie o "încetare a focului unilaterală" în Ucraina.

Aceste apeluri la armistițiu intervin după o lovitură ucraineană în noaptea dintre ani care a făcut cel puțin 89 de morți la Makiivka, în estul Ucrainei. Un bombardament cât se poate de sângeros, pe care armata rusă a trebuit să îl recunoască - fapt extrem de rar - și care a suscitat critici în Rusia la adresa comandamentului militar rusesc.

Pe frontul din Ucraina, luptele continuau joi, în special la Bahmut, oraș pe care trupele ruse, susținute de mercenarii grupului Wagner încearcă să-l cucerească încă din vară, cu prețul unor mari distrugeri și pierderi grele aparent în ambele tabere, notează AFP.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern