Extern· 2 min citire

Incident feroviar în SUA: 3 morți, după ce un tren a deraiat - FOTO

Incident feroviar în SUA: 3 morți, după ce un tren a deraiat - FOTO

Incident feroviar în SUA: 3 morți, după ce un tren a deraiat - FOTO

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 iun. 2022, 07:16

Trei persoane au decedat, luni, în urma unei coliziuni între o autobasculantă și un tren, care apoi a deraiat, la o trecere la nivel din Missouri, au anunțat autoritățile acestui stat din centrul Statelor Unite.

"Sunt mai mult răniți și putem confirma că au fost trei decese, două în tren și unul în autobasculantă", a declarat purtătorul de cuvânt al patrulei de autostrăzi din Missouri, Justin Dunn, în în cadrul unei conferințe de presă.

tren deraiat sua profi media

Foto: Profi Media

Trenul care circula pe ruta Los Angeles-Chicago a deraiat "după ce s-a ciocnit cu o autobasculantă la o trecere de cale ferată" în Mendon, nordul Missouri, la ora locală 13:42 (18:42 GMT), a declarat compania de căi ferate Amtrak într-un comunicat. Șapte din cele opt vagoane ale trenului au ieșit de pe șinele de cale ferată.

tren deraiat sua profi media

Foto: Profi Media

La bord se aflau peste 200 de pasageri și angajați ai companiei, iar trecerea de cale ferată unde s-a produs accidentul nu avea marcaje de benzi sau dispozitive electronice de monitorizare, potrivit autorităților locale.

Ancheta cu privire la circumstanțele acestui accident este "în stadiul preliminar", a informat Justin Dunn.

În fotografii impresionante postate pe rețelele de socializare de către călători se pot vedea vagoane răsturnate și pasageri ieșind pe geamuri, într-un peisaj agricol.

tren deraiat sua profi media

Foto: Profi Media

Consiliul național pentru securitatea transportului (NTSB), o agenție federală, a anunțat că a deschis o anchetă.

Duminică, un alt tren operat de Amtrak s-a ciocnit cu o mașină la o trecere la nivel fără bariere automate din California, accident în urma căruia au murit trei din pasagerii aflați în automobil, potrivit NBC.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern