Uraganul Harvey a atins Texasul, vineri noaptea, între Port Aransas și Port O'Connor, și a fost încadrat ca furtună de gradul 4, vântul atingând 130 mile/oră, potrivit National Hurricane Center. Greg Abbot, guvernatorul statului Texas, a transmis vineri un avertisment în privința efectelor dezastruoase pe care le va produce Harvey, despre care spune că va face victime, dar și pagube materiale foarte mari, informează The Washington Post, citat de Mediafax.
UPDATE: Cel puțin zece persoane au necesitat îngrijiri medicale în statul american Texas, din cauza furtunilor generate de Uraganul Harvey, cea mai afectată zonă fiind orășelul Rockport, care a fost "devastat", relatează ABC News.
Uraganul Harvey, de categoria 4, a generat ploi torențiale și rafale de vânt cu viteze de până la 210 km/h în statul Texas, distrugând case, mașini și provocând inundații de amploare.
Orășelul Rockport a fost "devastat", a declarat primarul Charles Wax, precizând că cel puțin zece persoane au fost rănite, iar 10.000 de locuințe sunt avariate.
Sâmbătă după-amiază, intensitatea Uraganului Harvey s-a diminuat, ajungând la categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, astfel că în curând va deveni furtună tropicală.
Guvernatorul Texasului i-a transmis o scrisoare președintelui Donald Trump în care l-a prevenit despre impactul dezastruos pe care uraganul Harvey îl va produce asupra Texasului. Abbot a precizat că, pe lângă pagube materiale imense, în mod sigur vor exista și victime.
”Potopul ar putea produce cu ușurință pagube de miliarde de dolari și va genera în mod cert pierderi de vieți umane”, i-a transmis Abbot lui Donald Trump.
Harvey a fost inițial încadrat ca uragan în categoria a treia. Este de așteptat să fie cel mai mare din ultimii 12 ani din SUA. Acesta va aduce rafale de vânt de peste 200 km/h și ploi puternice.
Greg Abbot a solicitat ajutoare suplimentare din partea autorităților federale pentru a contracara efectele uraganului.
Centrul Național al Uraganelor din SUA a precizat că furtuna va produce inundații și va afecta și proximitatea orașului Houston.
Până în prezent, zeci de mii de persoane au fost evacuate, iar în Texas au fost activați 700 de membri ai Gărzii Naționale.
Oficialii Casei Albe au declarat că Donald Trump va vizita Texasul la începutul săptămânii viitoare.
Zeci de mii de persoane au fost evacuate începând de vineri dimineață, iar rafinăriile de petrol au fost închise, înainte ca uraganul Harvey să se îndrepte spre țărmul Texasului, informa presa internațională.
Mai multe state din Golful Mexicului au evacuat civilii din zonele de joasă altitudine.
Guvernatorul Texasului a activat 700 de membri ai Gărzii Naționale.
Harvey este primul uragan care a lovit țărmul Texasului de la uraganul Ike în 2008.