Influentul geostrateg rus Alexandr Dugin realizează o analiză surprinzătoarea și dură a stării generale din zonă, prin perspectiva evenimentelor din Ucraina.
" Nu ne vom limita să anexăm Crimeea. Asta e sigur. Dacă ieri, reunificarea cu Crimeea a fost pentru noi o mare victorie, astăzi este un lucru infinit mai mic. Mizele cresc. Oamenii din Sud-Estul Ucrainei se trezesc treptat. Este exact acel „greu la înșeuat dar ușor la călărit” (vechi proverb rusesc). Tot ceea ce e într-adevăr important de-abia urmează. Nu ne așteptăm la o victorie facilă. Pentru orice, trebuie să plătești prețul. Acum, suntem martorii nașterii unei noi realități politice, de aceea totul capătă o semnificație deosebită. Nu este o întreprindere tehnică, nu este un pariu. Aceasta este însăși istoria. Bătălia pentru Ucraina este o bătălie pentru reunificarea popoarelor slave. Azi e clar că această reunificare ar trebui să fie diferită din punct de vedere geografic. Galicia și un număr de regiuni pro-vestice, la fel cu o bună parte a Kievului, nu țin la Unitate. Înțelegem asta. Nu vom târî pe nimeni cu forța dar nici nu-i vom părăsi sau trăda pe ai noștri. Oricum, trebuie să te lupți și să te zbați pentru a putea crea o nouă realitate istorică și politică", scrie Alexandr Dugin.
"Este timpul să ne gândim la ceea ce vom face în Kiev. Este necesar să pregătim o nouă forță. Nu neapărat necesar prorusă, ci slavică. Anti-Nato, anti-oligarhie, cu adevărat o forță populară. Ar trebui ca acum să înțelegem dacă toți naționaliștii sunt angajați de CIA, oligarhie și rusofobia nenaturală, sau dacă mai există cineva în rândurile lor care poate să evalueze situația în mod critic și obiectiv. În orice caz, este evident că în această compoziție, așa-numitul guvern (junta) va fi demolat până la alegeri. În aceste circumstanțe, va fi imposibil să organizezi orice alegeri în condițiile în care jumătate din populație părăsește țara veche și, în mod activ, își crează o nouă entitate politică (Malorossia). Pretențiile de a păstra granițele vechi și legile dinainte ale Ucrainei intacte sunt nerealiste. Avem nevoie de oameni noi care să înțeleagă faptul că ceea ce s-a întâmplat este ireversibil și care vor fi capabil să se adapteze noilor condiții. Astfel, în aceste circumstanțe, Maidanul ne poate deveni aliat. Dacă-l cureți de de provocatorii neonaziști pro-americani care s-au mutat progresiv în guvernul Ucrainei (și pe care în mod sigur poporul ucrainean îi va destitui cât de curând), Maidanul ar deveni un centru politic chiar interesant.Acesta este sufletul politic al poporului din Kiev, care a făcut o greșeală. Dar care ar putea la fel de bine s-o și repare", adaugă acesta.