Turcii, pakistanezii și saudiții au mers să negocieze cu Iranul. Reprezentanții Teheranului spun că discuțiile au fost „foarte bune” și au anunțat că participanții au convenit că resping împreună orice amestec străin în regiune. Prețul petrolului a fluctuat doar puțin, cu efecte mici asupra piețe, potrivit jurnalistei Ana Maria Păcuraru, corespondent Realitatea PLUS la Casa Albă.
Un nou efort diplomatic regional a avut loc la Teheran, unde reprezentanți ai Turciei, Arabiei Saudite și Pakistanului s-au întâlnit cu oficiali iranieni pentru discuții privind situația de securitate din Orientul Mijlociu.
Potrivit părții iraniene, negocierile au fost „foarte bune”, iar participanții au convenit asupra necesității continuării dialogului și a respingerii oricărei forme de ingerință externă în afacerile regiunii.
Jurnalista Ana Maria Păcuraru, corespondent Realitatea PLUS la Casa Albă, explică faptul că semnalele diplomatice au reușit să calmeze temporar piețele, însă problemele structurale din sectorul energetic rămân.
„Diplomația a liniștit piețele doar câteva ore. Arabia Saudită, rivalul tradițional al Iranului, Turcia, membru NATO, și Pakistanul, singura putere nucleară a lumii musulmane, s-au așezat la masă cu regimul iranian și au promis că dialogul continuă. Petrolul a coborât cu aproape un procent, apoi a revenit pe creștere.
Exporturile de țiței din regiune scad de patru săptămâni la rând, iar prin artera maritimă pe care trece, în mod normal, o cincime din petrolul lumii circulă doar 60% din volumul obișnuit.