Fostul premier Donald Tusk a declarat că împărțirea Ucrainei nu a fost menționată niciodată în vreo întâlnire pe care a avut-o cu președintele rus Vladimir Putin, contrazicând declarații în acest sens ale fostului ministru de Externe Radoslaw Sikorski pentru Politico, relatează Radio Polonia online, citat de Mediafax.
"Întreaga poveste arată că memoria umană este failibilă", a declarat vineri dimineața pentru postul de radio TOK FM Tusk, care urmează să devină președintele Consiliului European în decembrie, sporind situația stânjenitoare în care se află fostul său ministru, care a declarat luni pentru site-ul revistei americane că Putin a oferit Poloniei să se alăture Rusiei și să împartă Ucraina.
Sikorski a declarat marți într-o conferință de presă că l-a înșelat memoria și că întâlnirea dintre Tusk și Putin nu a avut loc la Moscova, cum a spus inițial, ci la Summitul NATO de la București.
Tusk, care a fost premierul Poloniei din 2007 și până în septembrie anul acesta, a confirmat că nicio întâlnire de acest fel nu a avut loc în capitala rusă. "Ucraina nu s-a aflat niciodată pe agenda discuțiilor pe care le-am purtat cu președintele Putin", a declarat el, adăugând că întâlnirea care a avut loc la Moscova în februarie 2008 nu a fost tête-à-tête, ci de grup, la care au participat "patru sau cinci persoane".
Când și-a retractat declarațiile inițiale pentru Politico, Sikorski a declarat că a confundat așa-zisa întâlnire de la Moscova cu declarațiile pe care Putin le-a făcut la București, trei luni mai târziu, când președintele rus i-a spus președintelui american de atunci, George W. Bush, și altor lideri occidentali că "Ucraina nu este o țară".
Mai mult pe Mediafax.