Comisarul desemnat pentru Educaţie, respins în Parlamentul UE. Noi probleme pentru Comisia Juncker

Tibor Navracsics
Tibor Navracsics

Comisia de Cultură a Parlamentului European a respins luni desemnarea ungurului Tibor Navracsics pentru postul de comisar european pentru educație, cultură, tineret și cetățenie, însă a fost de acord că acesta poate fi membru al Comisiei Europene, dar pe altă poziție, potrivit unor eurodeputați, transmite Reuters, citată de Agerpres. Şi slovena Alenka Bratusek, desemnată vicepreședinte al Comisiei Europene pentru uniune energetică, a avut luni o prestație neconvingătoare în cadrul audierilor din comisiile de specialitate, notează Agerpres.