S-au împlinit 5 ani de la reîntoarcerea talibanilor la putere în Afganistan, imediat după retragerea trupelor americane. Țara devastată de război se confruntă astăzi cu o criză umanitară fără precedent, cu restricții greu de imaginat impuse femeilor și cu malnutriție infantilă. Urmăriți chiar acum un material marca Realitatea PLUS despre țara în care sute de mii de copii sunt dați la schimb pentru mâncare, unde fetele nu au acces la educație după ce împlinesc 12 ani și unde teroarea e la ordinea zilei. Informații cu puternic impact emoțional care pot afecta în principal minorii.
Părinții le dau somnifere copiilor să nu mai plângă de foame
15 august 2021. Trupele americane și NATO se retrag după aproape două decenii de război, guvernul afgan se prăbușește, dând ocazia talibanilor să intre în Kabul. Oamenii încep să fugă după avioanele americanilor și se agață de ele pentru a pleca din țară. Familii disperate roagă soldații să le ia copiii de teama a ce poate urma.
Cinci ani mai târziu, în timp ce talibanii sărbătoresc ceea ce numesc o victorie istorică împotriva Occidentului, milioane de afgani se luptă să supraviețuiască.
„Le dăm somnifere copiilor pentru că plâng și ne cer mâncare.
De când avem acest nou guvern la putere, Dumnezeu știe că un sac de grâu a ajuns să coste 25 de dolari. Cum să-l cumpărăm?!”, zic oamenii.
Din disperare că nu mai are ce pune pe masă, bărbatul din imagini a luat cea mai grea decizie pe care o poate face un părinte: să-și vândă unul dintre copii, pentru a-i salva pe restul, spune el. La fel, sute de mii de alte familii din Afganistan își folosesc fetițele de până în 10 ani ca surse de venit.
„Tata m-a vândut pentru că nu avem pâine, orez și făină. M-a vândut unui bărbat în vârstă.”, spune o femeie.
Violența domestică a fost legalizată în Afganistan
Pe lângă traficul de carne vie deghizat în căsătorie și violența domestică a fost legalizată. Bărbații își pot bate și viola soțiile și copiii, câtă vreme nu lasă urme de maltratare. În caz contrar, pedeapsa maximă cu care se pot alege este de 15 zile de închisoare - cu mult mai puțin decât dacă ar aplica același tratament unei cămile. Pentru asta, pedeapsa este de 5 luni de închisoare. În schimb, femeile pot sta după gratii chiar și 3 luni dacă primesc vizite fără permisiunea soțului.
Acesta este doar o parte din numărul femeilor ucise în moduri diferite în Afghanistan.
Discriminarea nu se oprește aici. Tot legea interzice fetelor să mai continue școala când împlinesc 12 ani și încep să fie pregătite pentru a deveni soții și mame.
„Afganistanul este în prezent singurul stat din lume care le refuză fetelor dreptul deplin la educație.”, a zis Csaba Korosi, președintele Adunării Generale ONU de la acea vreme.
Femeile nu mai au voie nici să iasă pe stradă neînsoțite de un bărbat și fără să fie complet acoperite cu o burka. Nu le mai este permis nici accesul în parcuri sau să vorbească în public.
În zadar au încercat să se opună regimului.
De la preluarea puterii de către talibani, aproape 7.000 de civili au fost uciși sau răniți în Afganistan din cauza atacurilor violente. Iar aproape jumătate din populația Afganistanului, are nevoie de ajutor umanitar. În spatele acestor cifre se află contradicția fundamentală a acestor cinci ani: o țară poate scăpa de război și, în același timp, poate continua să-și distrugă viitorul.