Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, în cursul nopții de joi spre vineri, asupra aeroportului din Simferopol, în Crimeea, o regiune autonomă a Ucrainei.
Aproximativ 50 de persoane înarmate au preluat controlul, în cursul nopții, asupra aeroportului, în fața căruia o mulțime care flutura steaguri ale flotei ruse la Marea Neagă s-a reunit ulterior, conform agenției Interfax-Ucraina.
Aceste persoane au sosit la aeroport la bordul a trei camioane fără numere de înmatriculare, potrivit unor martori citați de Interfax.
Vineri, la ora 01.50 GMT (03.50, ora României), ei dețineau în continuare controlul asupra aeroportului, potrivit unui martor intervievat de o jurnalistă a AFP.
Joi dimineață, un comando prorus a preluat controlul asupra sediilor Parlamentului și Guvernului din Crimeea, situate în Simferopol. Ei au arborat steagul Rusiei pe fațada Parlamentului.
Câteva ore mai târziu, Parlamentul reunit cu ușile închise în această clădire a votat demiterea Guvernului și organizarea la 25 mai a unui referendum pe tema statutului regiunii.
Crimeea, în sudul Ucrainei, unde staționează flota rusă la Marea Neagră, este afectată de tensiuni separatiste.
Populată în majoritate de rusofoni, Crimeea este regiunea uraineană cel mai susceptibilă de a se opune noilor autorități de la Kiev, după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici săptămâna trecută.
În cadrul Uniunii Sovietice, această regiune a aparținut inițial Rusiei, după care a fost alipită Ucrainei în 1954.
Acțiunea comandoului prorus, care a preluat controlul asupra unor clădiri oficiale, a fost calificată drept "periculoasă și iresponsabilă" de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care s-a declarat "extrem de îngrijorat în legătură cu evoluțiile recente din Crimeea" și a cerut Rusiei să "să nu întreprindă nimic care să poată provoca o escaladare a tensiunii" în criza ucraineană.
Secretarul de Stat american, John Kerry, care a avut o discuție telefonică joi dimineață cu omologul său rus, Serghei Lavrov, a afirmat că Rusia s-a angajat să "respecte integritatea teritorială a Ucrainei".
În cursul acestei discuții, Moscova a mai oferit asigurări că nu se află în spatele tulburărilor din Crimeea, potrivit lui Kerry.
Ministrul ucrainean interimar de Interne, Arsen Avakov, a anunțat joi că poliția și forțele speciale au fost plasate în stare de alertă, "cu scopul de a evita o baie de sânge în rândul populației civile".
La Kiev, președintele interimar, Oleksandr Turcinov, a avertizat joi Moscova în privința unei eventuale încercări de a da ordin de intervenție în Ucraina flotei sale de la Sevastopol, în Crimeea. "Mă adresez liderilor militari ai flotei Mării Negre: toți militarii trebuie să rămână pe teritoriul prevăzut în acorduri. Orice mișcare de trupe armate va fi considerată o agresiune militară", a declarat el.
Rusia a afirmat joi că va respecta acordurile semnate cu Ucraina. "În prezent, toate diviziile și unitățile asigură activitatea lor cotidiană, inclusiv cea legată de pregătirea pentru lupte. Aceste acte nu prezintă nicio amenințare. Nu există nicio limitare juridică în acest sens", a declarat ministrul adjunct al Apărării, Anatoli Antonov.