Extern· 2 min citire

150 de militari americani au sosit în Lituania

150 de militari americani au sosit în Lituania

150 de militari americani au sosit în Lituania

Publicat26 apr. 2014, 12:11
SursăMediafax

O companie de 150 de militari din cadrul Brigăzii 173 Aeropurtate a forțelor americane a sosit în Lituania, unde a fost primită, sâmbătă dimineața, la baza aeriană de la Siauliai (nord), a constatat un fotograf AFP.

Militarii americani vor fi staționați în Lituania cel puțin până la sfârșitul anului, potrivit Ministerului lituanian al Apărării, în urma deciziei Washingtonului de a-și spori angajamentul în contextul tensiunilor cu Rusia privind Ucraina.

Președinta lituaniană Dalia Grybauskaite a salutat sosirea forțelor americane ca pe o "măsură de disuasiune" în regiune, în care temerile în domeniul securității au crescut, ca urmare a agravării crizei din Ucraina.

"În această situație, vedem care ne sunt adevărații prieteni și cine vine să ne ajute", a declarat Grybauskaite pentru presă, după aterizarea militarilor americani.

"Dacă vreunul dintre invitații noștri este rănit, acest lucru va însemna deschiderea unei confruntări nu doar cu Lituania, ci și cu Statele Unite", a adăugat ea.

Washingtonul a anunțat marți mobilizarea, în vederea unor exerciții în Polonia și în statele baltice, a 600 de militari, un gest adresat aliaților săi din cadrul NATO, îngrijorați de acțiunile Moscovei în Ucraina.

O unitate de 130 de oameni a sosit deja, miercuri, în Polonia, iar alta a debarcat vineri în Letonia. Un număr similar de militari americani este așteptat luni în Estonia.

Anunțând, marți, la Washington, trimiterea de trupe în țările vecine Ucrainei și Rusiei, contraamiralul John Kirby, un purtător de cuvânt al Pentagonului, a precizat că este vorba despre operațiuni "bilaterale" din partea Statelor Unite și nu despre exerciții NATO. El a notat că niciun membru al Alianței Nord-Atlantice nu a exprimat vreo reticență.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern