Rezultate bac 2017 toamna. Numai 172 dintre cei 696 de absolvenți de liceu care au participat la examen în județul Brașov pentru această sesiune de toamnă a Bacalaureatului 2017 au promovat examenul de maturitate, 520 fiind respinși, iar 205 absentând. Rezultate dezastruoase s-au înregistrat în toată țara, 74% dintre absolvenții de liceu care și-au încercat norocul în sesiunea amintită fiind declarați respinși.
Rezultate bac 2017 toamna. Dintre cei 901 candidați înscriși la Brașov, s-au prezentat la examen 686, 172 dintre aceștia reușind să obțină notele sau mediile necesare promovării, ceea ce face ca procentajul de promovare în județul Brașov să fie de 24,71%, față de media de 26% la nivel național. 205 au absentat, iar patru candidați au fost eliminați din examen. Ieri s-au putut depune contestațiile, rezultatele finale urmând a fi afișate miercuri, 6 septembrie. În 2016, 31,57% dintre candidații brașoveni care au susținut examenul în sesiunea de toamnă au promovat înainte de contestații. De remarcat că în dosarul statistic pus la dispoziție pe portalul propriu de către Ministerul Educației Naționale, Brașovul este evidențiat negativ cu o scădere de 10 procente a ratei de promovare, nu de 7, cum este real, comparând cu rezultatele de după contestații din 2016 - 34,8%, scrie mytex.ro.
Doar șase medii peste 8, cea mai mare - 8.58
Rezultate bac 2017 toamna. Notele și mediile obținute de bacalaureații de toamnă de la Brașov sunt modeste. Dintre elevii declarați admiși, doar cinci au reușit să obțină medii peste 8.00, cea mai mare medie fiind 8,58, obținută de un absolvent de la Colegiul Național Economic „Aurel Bârseanu” Brașov. Au mai fost 28 de medii între 7.00 și 7.99 și 139 de medii între 6.00 și 6.99. 133 de candidați au medii între 5.00 și 6.00, ceea ce înseamnă că au luat cel puțin 5 la fiecare probă, dar nu au promovat examenul în ansamblu, pentru asta fiind nevoie de media minimă 6.
Rezultate bac 2017 toamna. La nivel național, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat 2017 se situează la 26%, superioară cu aproape 2% celei din sesiunea de toamnă a anului trecut (24,1%).
Rezultate bac 2017 toamna. Procentaje de promovare peste 30% s-au înregistrat în județele Covasna (35,59%), Vaslui (32,17%), Iași (31,75%), Alba (30,24%), Sibiu (30,20%) și Botoșani (30,15%). Rata de reușită în Capitală este de 23,09%. Județele în care această rată s-a situat sub 20% sunt Giurgiu (14,99%), Ilfov (16,42%), și Mehedinți (19,95%).