Stocurile de rachete interceptoare Patriot aflate la dispoziția armatei americane în Europa ar fi coborât la un nivel extrem de redus, potrivit unor oficiali americani și NATO citați sub protecția anonimatului. Situația ar putea afecta capacitatea Alianței Nord-Atlantice de a contracara un atac balistic de amploare din partea Rusiei.
Un oficial din domeniul apărării din SUA, citat de Associated Press, a avertizat că diminuarea muniției pentru sistemele Patriot poate limita serios opțiunile NATO în cazul unor lovituri repetate asupra obiectivelor strategice sau infrastructurii energetice din Europa.
Într-un scenariu de bombardament susținut, forțele aliate ar putea ajunge într-o situație comparabilă cu cea a Ucrainei, confruntându-se cu atacuri succesive fără suficiente interceptoare pentru a răspunde eficient, a susținut sursa americană.
Resurse limitate pentru apărarea antirachetă
Potrivit acelorași informații, rezervele disponibile ar putea fi insuficiente chiar și pentru neutralizarea unui număr redus de rachete balistice. Vulnerabilitatea ar deveni și mai evidentă în cazul unui proiectil rusesc care s-ar abate accidental de la traseul inițial și ar amenința teritoriul unor state aliate.
Îngrijorările apar într-un moment în care tensiunile dintre Rusia și NATO rămân ridicate. Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat recent o deplasare la Moscova, unde ar fi transmis avertismente privind riscul unor acțiuni militare rusești. Vizita, desfășurată discret, a fost descrisă ulterior de președintele Donald Trump drept „oarecum de rutină”.
Războiul din Orientul Mijlociu a consumat interceptoare Patriot
Principala explicație pentru presiunea asupra rezervelor americane ar fi consumul mare de muniție din războiul din Orientul Mijlociu, început la finalul lunii februarie. Conflictul urmează să împlinească șase luni vineri, 28 august.
O analiză realizată de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale estimează că aproximativ 65% din stocul SUA de interceptoare Patriot a fost utilizat în confruntarea cu Iranul. Estimarea indică folosirea a circa 1.500 de rachete dintr-un inventar total de aproximativ 2.330.
Reducerea rezervelor a fost accentuată și de livrările făcute către Ucraina. În perioada administrației Biden, Statele Unite au furnizat Kievului aproximativ 600 de interceptoare Patriot, folosite pentru apărarea împotriva atacurilor rusești cu rachete și drone.
Probleme și pentru rachetele ATACMS
Presiuni există și asupra stocurilor de armament ofensiv, inclusiv asupra rachetelor ATACMS. Acestea sunt rachete balistice cu rază medie, utilizate pentru lovirea țintelor situate la distanță, inclusiv în spatele liniilor inamice.
În cazul armelor de atac, tabloul european este considerat mai puțin îngrijorător, deoarece unele state NATO dispun și de capacități proprii. Printre sistemele invocate se numără rachetele Taurus și Storm Shadow.
NATO și Pentagonul neagă o criză a munițiilor
NATO și Pentagonul resping informațiile potrivit cărora rezervele Patriot din Europa s-ar afla sub pragul critic.
Colonelul Martin O’Donnell, purtător de cuvânt militar al NATO, a declarat că Alianța are suficiente muniții atât pentru apărarea statelor membre, cât și pentru menținerea ajutorului militar acordat Ucrainei.
La rândul său, Sean Parnell, purtător de cuvânt al Pentagonului, a catalogat drept false afirmațiile privind o presupusă lipsă de muniții pentru sistemele de apărare antiaeriană.