Consultantul politic Miron Mitrea a comentat, la REALITATEA PLUS, desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier și negocierile care urmează pentru formarea unei majorități parlamentare. Mitrea consideră că premierul desemnat pornește cu șanse reduse de a obține voturile necesare în Parlament, dar nu exclude complet posibilitatea ca Guvernul să fie învestit.
„Nu sunt sigur că nu va trece guvernul. Șansele lui să treacă sunt mici”, a declarat Miron Mitrea.
Consultantul politic a vorbit și despre scenariul potrivit căruia desemnarea lui Siegfried Mureșan ar putea fi urmată de depunerea mandatului, în cazul în care acesta nu reușește să construiască o majoritate.
Miron Mitrea: „Nu cred că Siegfried Mureșan își va depune mandatul”
Mitrea a afirmat că nu se așteaptă ca Siegfried Mureșan să renunțe rapid la mandatul primit și a pus sub semnul întrebării varianta în care premierul desemnat ar accepta funcția fără să încerce să obțină sprijinul parlamentar.
„Eu nu cred că Siegfried Mureșan își va depune mandatul, pentru că el trebuie să fie tâmpălău, am ocolit un cuvânt greu, să accepte un mandat de prim-ministru în aceste condiții, când nu are majoritate”, a afirmat consultantul politic.
În opinia lui Mitrea, Mureșan știe deja care este situația din Parlament și nu ar avea nevoie de mai multe zile pentru a constata lipsa unei majorități.
„El știe acum clar, ca și noi, că nu are mandat, că nu are voturi. Mai stă zece nouă zile să ne spună că a descoperit că nu are voturi?”, a declarat acesta.
Mitrea a precizat însă că nu pune la îndoială capacitatea lui Mureșan de a înțelege situația politică.
„Unui om i se pot reproșa multe, dar nu e un prost, e un inteligent”, a spus consultantul politic.
Scenariul unei desemnări strategice
Miron Mitrea a comentat și informațiile apărute înaintea desemnării, potrivit cărora Siegfried Mureșan ar putea fi nominalizat fără să existe o majoritate parlamentară clară în spatele său.
Consultantul politic consideră că astfel de scenarii pot avea rolul de a testa reacțiile politice și de a influența evoluția negocierilor.
„Nu apare nimic întâmplător, am discutat de fiecare dată la emisiune lucrurile astea, nu credem în coincidențe”, a afirmat Mitrea.
El a descris apariția unui astfel de scenariu înaintea desemnării drept o posibilă încercare de a face imposibilă o anumită variantă politică.
„Se numește a sparge balonul. Deci l-au scos pe masă unii care s-au gândit că ar putea fi așa ceva, ca să-l facă imposibil”, a explicat consultantul.
Mitrea a spus că nu crede, în acest moment, într-un scenariu în care desemnarea lui Mureșan ar fi făcută doar pentru ca ulterior să fie nominalizat Sorin Grindeanu.
„Eu nu cred în scenariu de genul ăsta, că l-a propus pe Siegfried”, a afirmat acesta.
Mitrea nu exclude o majoritate pentru Mureșan
În ceea ce privește votul din Parlament, consultantul politic susține că nu poate fi exclus complet scenariul în care Siegfried Mureșan reușește să obțină sprijinul necesar.
Mitrea a atras atenția asupra modului în care ar putea evolua negocierile dintre partide și asupra disciplinei parlamentarilor la momentul votului.
„Nu am această credință că sigur Mureșan dispare. Are șanse mici, dar nu sunt sigur că nu are o șansă a lui”, a declarat Miron Mitrea.
Consultantul politic a subliniat că preferă să aștepte evoluția negocierilor înainte de a trage o concluzie definitivă asupra strategiei politice care se află în spatele desemnării lui Siegfried Mureșan.