Vremea se menține caniculară în data de 5 august în aproape toată țara.
Astazi, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, în Oltenia și Muntenia va fi caniculă, iar disconfortul termic se va accentua și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în jumătatea de sud-est și pe arii restrânse în restul teritoriului. În același timp va crește și gradul de instabilitate atmosferică, la început în vest, apoi și în celelalte regiuni. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări ale vântului ce vor depăși 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe intervale scurte de timp sau prin acumulare 20...40 l/mp și izolat 50 l/mp. Excepție va face Dobrogea, unde probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 38 de grade, valorile cele mai ridicate fiind de așteptat în Lunca Dunării.***
In capitala, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua. Cerul va fi variabil, cu dezvoltări noroase convective mai ales în orele serii, ce vor determina intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și posibil vijelie și grindină. Temperatura maximă va fi de 36...37 de grade.***
La munte, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri grindină, la început în masivele vestice, apoi și în rest. Cantitățile de apă vor depăși 20...40 l/mp și izolat 50 l/mp. Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăși 80...90 km/h, dar și în timpul ploilor, când va putea lua aspect de vijelie. Valorile termice vor fi mai mari decât în ziua anterioară.***
La mare, Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic se va accentua. Indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 32 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 și 25 de grade.