Actual· 3 min citire

VIDEO Momentul „răpirii” unui opozant al regimului lui Vladimir Putin

Ruslan Șavedinov, opozant al Kremlinului, „răpit” de autoritățile ruse potrivit opozantului lui Putin Alexsei Navalnîi

Ruslan Șavedinov, opozant al Kremlinului, „răpit” de autoritățile ruse potrivit opozantului lui Putin Alexsei Navalnîi

Publicat26 dec. 2019, 00:58
SursăAgerpres

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a acuzat miercuri autoritățile ruse că l-au "răpit" pe unul dintre colaboratorii săi, Ruslan Șavedinov, arestat după o percheziție și trimis imediat în Arctica pentru a-și efectua stagiul militar.  Momentul „răpirii” a fost prezentat de Navalnîi pe contul său de pe o rețea de socializare. Este primul efect vizibil al legii promulgate de liderul de la Kremlin la începutul lunii decembrie. Acțiunea controversată a autorităților ruse vine după ce a intrat în vigoare extinderea statutului de „agent străin”, prin care inclusiv persoane fizice, mai ales ziariști și activiști împotriva regimului Putin, ar putea fi  declarate „agenți străini".

Ruslan Șavedinov, de 23 de ani, este un colaborator al organizației lui Aleksei Navalnîi, Fondul de luptă împotriva corupției (FBK), clasat anul acest drept "agent al străinătății" și țintă a unei anchete pentru "spălare de bani".

Momentul în care Ruslan Șavedinov este „răpit” de armată, publicat de principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi:


Activistul Ruslan Șavedinov (Shaveddinov) a fost arestat în locuința sa din Moscova și trimis la 2.000 de kilometri depărtare, în arhipeleagul Novaia Zemlea, din regiunea Arhanghelsk. Totuși, un oficial al armatei l-a acuzat pe activist că este un dezertor. Potrivit lui Nvalnîi, acesta ar fi fost scutit de la serviciul militar.

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a acuzat miercuri autoritățile ruse că l-au "răpit" pe unul dintre colaboratorii săi, arestat după o percheziție și trimis imediat în Arctica pentru a-și efectua stagiul militar, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Ei au spart ușa lui Ruslan Șavedinov, l-au răpit, l-au urcat imediat într-un avion și l-au trimis undeva în Arhanghelsk, unde este transportat într-un convoi plin de polițiști", a declarat marți Navalnîi pe Twitter, însoțindu-și mesajul cu o înregistrare video în care se poate vedea cum un tânăr urcă într-un furgon, noaptea și într-un peisaj înzăpezit, însoțit de oameni în uniformă.

Potrivit lui Navalnîi, tânărul a fost trimis la baza militară de pe insula Novaia Zemlea (Pământul Nou), arhipelag rus din Oceanul Arctic. "El este deținut în mod ilegal. Un adevărat prizonier politic sau chiar un exilat", a denunțat el miercuri, pe blogul său.

Serviciul militar de 12 luni este obligatoriu pentru bărbații din Rusia, cu vârstele cuprinse în 18 și 27 de ani, dar pot exista scutiri din motive medicale sau alte circumstanțe.

Potrivit lui Navalnîi, activistul este sub supraveghere permanentă, fiind însoțit de un bărbat în continuu, chiar și atunci când se duce la toaletă.

Shaveddinov lucra la organizația condusă de Aleksei Navalnii, Fondul luptei împotriva corupției (FBK), la momentul arestării.

FBK a fost declarat „agent străin” de către Guvernul Rusiei în octombrie, astfel devenind obiectul mai multor verificări din partea autorităților.

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat la începutul lunii decembrie legea care permite extinderea statutului de „agent străin” la jurnaliști și internauți, și nu numai. După modificarea legii mass-media și informațiilor, inclusiv persoane fizice, mai ales ziariști și activiști, pot fi  declarate „agenți străini". Vizați sunt mai ales cei care scriu pe „teme politice și sociale”. Termenul de „agent străin” vine din epoca stalinistă și era destinată opozanților reali sau presupuși, apoi a fost utilizată în anii 1970-1980 pentru a-i desemna pe disidenți, acuzați că ar lucra în interesul Occidentului.

Rusia, înapoi în anii '50! Oricine va putea fi declarat „agent străin”

Serviciul militar este obligatoriu în Rusia pentru bărbații mai tineri de 27 de ani, pe durata unui an, chiar dacă o parte semnificativă din populație se sustrage prin diverse mijloace.

Un purtător de cuvânt al Comisariatului militar de la Moscova, Maksim Loktev, a declarat pentru agenția TASS că Ruslan Șavedinov "s-a sustras multă vreme" serviciului militar, astfel că înregimentarea lui expres s-a făcut "conform legii", potrivit Agerpres.

"Serviciul militar s-a transformat pur și simplu într-un mecanism carceral, asemănător unei forme de detenție", a denunțat marți Navalnîi.

Fondul de luptă împotriva corupției (FBK) este la originea mai multor anchete ce denunță modul de viață și infracțiunile elitelor ruse.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News