Celebrul DJ francez David Guetta spune că ar fi de acord ca vaccinarea COVID-19 să devină condiție pentru accesul la concerte și evenimente culturale. Artistul precizând că așa ar fi corect, mai ales că, de un an de zile, industria muzicală a spectacolelor live a fost închisă din cauza pandemiei de coronavirus.
DJ-ul francez David Guetta a declarat că ar fi firesc ca organizatorii viitoarelor festivaluri să restricționeze accesul spectatorilor și să îl permită doar pentru aceia dintre ei care s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, informează Reuters.
Artistul francez, în vârstă de 53 de ani, a dezvăluit că a primit prima doză a vaccinului Pfizer-BioNTech și i-a îndemnat pe admiratorii lui să se vaccineze. Totuși, el a spus și că înțelege și că respectă faptul că vaccinarea reprezintă o decizie personală.
"Cred că este absolut firesc. Oamenii au dreptul de a nu se vaccina, dar ei nu pot să impună altor oameni riscul de a îi îmbolnăvi", a declarat artistul marți pentru Reuters, potrivit Agerpres.
Guetta spune că ar fi normal ca și orașele, și țările să impună această regulă, a restricționării accesului pe baza dovezii vaccinării.
Pe plan global, au fost raportate până acum cel puțin 104,15 milioane de cazuri de COVID-19 și 2.254.795 de decese asociate COVID-19.
Franța, țara natală a DJ-ului David Guetta, este una din cele mai grav afectate țări din Europa și din lume de pandemie. Francezii însă sunt printre cei mai sceptici în privința vaccinurilor, iar sondajele de opinie arată că mai puțin de jumătate din populația franceză are intenția de a se vaccina împotriva COVID-19.
David Guetta, cunoscut pentru colaborările sale din ultimele două decenii cu artiști celebri precum Snoop Dogg și Kid Cudi, speră într-o încheiere în acest an a pandemiei, despre care spune că a fost "îngrozitoare pentru industria muzicală" și este de părere că 2022 ar putea să devină "anul celor mai mari petreceri" din toate timpurile.
De îndată ce concertele și festivalurile vor reveni în viețile oamenilor, David Guetta spune că se va afla "într-un turneu non-stop".
La sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, David Guetta va transmite în streaming un concert - fără public - din celebrul hotel Burj Al Arab din Dubai, organizat în beneficiul UNICEF și al organizației locale Dubai Cares, în cadrul inițiativei sale de caritate "United at Home".