O nouă terapie împotriva leucemiei prin care sistemul imunitar este ajutat să lupte cu boala a produs emoție în rândul specialiștilor americani, după ce un profesor care a derulat un studiu experimental a anunțat că 90% din pacienții participanți, aflați în fază terminală, și-au îmbunătățit strarea de sănătate, potrivit BBC.
Tratamentul experimental a presupus prelevarea de la pacienții cu leucemie a unor celule albe care au fost mai apoi modificate în laborator și reintroduse în corpul bolnavilor, unde au funcționat ca niște adevărați ucigași ai celulelor canceroase. Datele referitoare la această nouă metodă de tratament nu au fost publicate. Experții în domeniu au spus că procedeul este unul interesant, dar reprezintă doar un simplu „pas de copil“ în tratamentul acestei boli.
Vestea despre noua procedură de tratament experimental a făcut vâlvă la reuniunea anuală din Washington DC a Asociației Americane pentru Progresul Științei. Profesorul Stanley Riddell de la Centru de cercetare a cancerului Fred Hutchinson a declarat că toate celelalte metode de tratament au eșuat în cazul acestor bolnavi și că ei mai aveau doar câteva luni de trăit. „Datele preliminare sunt fără precedent“, a mai spus profesorul.
El a declarat pentru BBC că: „În esență, acest proces este unul de reprogramare genetică a celulei T care să caute și să recunoască celulele tumorale ale pacientului și să le distrugă. Pacienții care au luat parte la acest tratament experimental erau la capătul liniei în ceea ce privește opțiunile de tratament și, totuși, după o singură doză pacienții – 90% din ei – sunt în remisie completă când nu mai putem detecta nicio celulă bolnavă“.
Alți experți în leucemie s-au arătat însă rezervați spunând că studiul nu le este pe deplin clar, atâta vreme cât nu au acces la toate datele. Ar mai trebui spus că șapte dintre pacienți au ajuns la terapie intensivă în urma tratamentului, iar alți doi au murit. Aceste „pierderi colaterale“ au fost considerate acceptabile, ținând cont că este vorba despre pacienți în fază terminală, însă este de notat că efectele secundare sunt mult mai puternice decât cele suferite în urma tratamentelor convenționale.
Hematologul Horia Bumbea, conf.univ.dr la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, afirmă că acest tip de acțiune imunologică în care sunt prelevate celule de la pacienți, modificate în laborator și reintroduse în corpul bolnavilor nu este nou. „Tehnica este folosită și la pacienții cu transplant, de exemplu. Acest tip de acțiune imunologică poate fi o idee, o ipoteză experimentală în tratarea leucemiei, însă trebuie văzute toate rezultatele studiului“, a mai spus universitarul.
Sursa: Adevărul