O nouă propunere din partea lumii artistice românești pentru cei care sunt izolați acasă din cauza epidemiei de coronavirus. Peste 90 de filme care se găsesc cu greu pe marile platforme de streaming vor putea fi văzute pe platforma TIFF Unlimited, anunță Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania.
„Dacă tot #stămacasă, măcar să intrăm în CaranTIFF! Nu credeam acum fix 1 an că ideea de a face o platformă de streaming a festivalului TIFF, adică TIFF Unlimited, va fi atât de actuală. O gândisem ca pe un loc unde filmele wow din cei 18 ani de TIFF, precum și alte bijuterii de filme care se găsesc cu greu pe marile platforme de streaming să se poată vedea oricând de către iubitorii de film din România. Sunt peste 90 de filme atent alese care vă așteaptă să vă umple și să vă bucure zilele sau serile", a anunțat miercuri Tudor Giurgiu pe Facebook.
Regizorul, scenaristul și producătorul Tudor Giurgiu spune că împreună cu Mihai Chirilov, critic de film și director artistic TIFF, și echipa pregătesc pentru săptămânile următoare multe alte surprize - David Lynch, un program Xavier Dolan, filme pentru copii and more to come - filme inedite sau văzute puțin de tot în țară, scurtmetraje, comedii „care să ne mai scoată din stresul COVID”.
„Dacă intrați zilele astea pe unlimited.tiff.ro, o să găsiți o selecție super-tare de filme italiene (hiturile lui Sorrentino și 2 comedii trăznite - "Perfetti Sconosciutti" și "La pazza gioia"), filme premiate la Cannes ("Loveless", "The Tribe" - mamă, ce film..-, "The Square") și multe altele. Bucurați-vă de toate, abonați-vă la TIFF Unlimited, jur că n-o să vă pară rău! CaranTIFF plăcut vă doresc", a adăugat Tudor Giurgiu.