Televiziunea Română și-a exprimat surprinderea legat de faptul că rezultatul votului juriului României la Eurovision nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală în numele acestuia, motiv pentru care a solicitat organizatorilor concursului să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au decis acest lucru.
Juriul din România decisese să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei, a precizat, duminică, TVR, într-un comunicat transmis AGERPRES.
"Într-un mesaj transmis reprezentanților țărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunțării rezultatelor votului juriilor naționale pentru finala ESC (în jurul orei 01,00), EBU a comunicat că: 'În analiza voturilor date de juriile naționale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate în rezultatele a șase țări. Pentru a respecta Instrucțiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu vot similar)", se arată în comunicatul TVR.
Potrivit televiziunii publice, România nu a fost nominalizată explicit pe lista celor șase țări, nici nu a primit, la încheierea celei de-a doua semifinale, cea la care se precizează identificarea unor "modele de vot neregulate", o comunicare oficială referitor la o suspiciune a organizatorilor privind votul juriului din țara noastră.
Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului național a sesizat neconcordanța între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, și notele pe care EBU, în timpul evenimentului, a anunțat că le va introduce în clasament ca fiind din partea juriului național.
"Totodată, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, așa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferințe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziționare/citire ale Edei Marcus. De asemenea, a participat la repetiția de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenția organizatorului de a opera modificări asupra votului juraților României", se explică în comunicat.
TVR subliniază că juriul național a urmărit spectacolul în urma căruia a votat în prezența unui notar și a respectat regulamentul impus de organizator.
"Reiterăm faptul că nici jurații, nici reprezentanții TVR nu au fost anunțați, după a doua semifinală, de existența unor suspiciuni la adresa votului României. Așadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanții să fie anunțați în prealabil, aceștia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naționale au fost modificate de organizator", a transmis TVR.
Astfel, TVR a solicitat organizatorilor ESC să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un "substitut" calculat într-un mod "netransparent".
"În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create", se mai arată în comunicat.