În cadrul reuniunii Liderilor de la München, din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, desfășurată la București, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a plendat pentru o listă pragmatică de acțiuni transatlantice pentru securitatea la Marea Neagră.
Bogdan Aurescu a pledat pentru necesitatea stabilirii unei liste concrete de acțiuni transatlantice prioritare (transatlantic to-do list) pentru consolidarea securității la Marea Neagră, ca zonă de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Eficiența acestei liste prioritare se bazează pe soliditatea relației transatlantice, pe consolidarea complementarității între NATO și UE, precum și pe întărirea cooperării regionale și a responsabilității asumate regional.
La finalul reuniunii, ministrul afacerilor externe a avut o întrevedere bilaterală cu Ambasadorul Christoph Heusgen, Președintele Conferinței de Securitate de la München, în cadrul căreia a reiterat aprecierile pentru desfășurarea acestui eveniment prestigios la București, precum și pentru substanța discuțiilor care au avut loc în acest format, care contribuie inclusiv la orientarea liniilor abordate în cadrul Reuniunii miniștrilor de externe ai statelor membre NATO.
De asemenea, cei doi au avut un schimb de opinii aplicat cu privire la situația de securitate regională, cu accent pe zona Mării Negre, precum și despre prioritățile tematice pentru Conferința de Securitate de la München, care va avea loc în luna februarie 2023, și care se vor baza inclusiv pe ideile și concluziile reuniunii MLM de la București. De asemenea, cei doi oficiali au discutat și despre necesitatea tragerii la răspundere a Rusiei, în baza instrumentelor de drept internațional, ministrul Bogdan Aurescu evidențiind importanța identificării celor mai eficiente și viabile căi legale în acest sens, precizează sursa menționată.
Ambasadorul Heusgen a adresat mulțumiri deosebite șefului diplomației române pentru găzduirea și co-organizarea acestui eveniment, exprimând aprecierea pentru discuțiile consolidate și sprijinul părții române în orientarea discuțiilor, subliniind interesul deosebit de care s-a bucurat această ediție a Reuniunii desfășurată la București.