Război în Ucraina, ziua 1.481. Atac rusesc asupra unui sediu de poliție din regiunea Sumî: peste 40 de polițiști răniți

Război în Ucraina, ziua 1481. FOTO: Arhivă
Peste 40 de ofițeri au fost răniți după ce o dronă rusească a lovit sediul poliției districtuale din orașul Șostka, regiunea Sumî. Între timp, războiul din Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 1.481.
UPDATE - Un atac ucrainean cu drone în Donețk a ucis opt cadre medicale, susține Rusia
Ministerul rus al Apărării a acuzat joi Ucraina pentru moartea a opt cadre medicale în urma unui atac cu drone asupra unui centru medical din partea regiunii ucrainene Donețk aflată sub controlul trupelor ruse, transmit agențiile Reuters și EFE.
”Opt cadre medicale au fost ucise în atacul terorist al regimului de la Kiev. Alte zece persoane, dintre care nouă cadre medicale, au fost rănite cu grade diferite de gravitate”, se arată într-un comunicate emis de ministerul rus.
Potrivit acestuia, atacul a avut loc "pe 10 martie, în jurul orei 03:40, ora Moscovei" (00:40 GMT), când în acel centru medical, care ”nu a fost niciodată utilizat în scopuri militare”, se aflau peste 130 de pacienți și aproximativ 50 de lucrători sanitari.
UPDATE - În plin război, Zelenski a găsit bani să acorde ajutoare sociale. 13 milioane de ucraineni vor primi câte 34 de dolari de persoană
Guvernul ucrainean va acorda câte 1.500 de grivne (34 de dolari) fiecărui pensionar și fiecărei persoane eligibile pentru asistență socială, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, cel puțin 13 milioane de cetățeni vor beneficia de aceste sume.
„Am convenit cu premierul Yulia Svyrydenko și cu miniștrii responsabili să pregătim mai multe programe de sprijin financiar pentru ucraineni”, a transmis liderul ucrainean pe Telegram.
UPDATE - Kremlinul acuză Kievul că ar fi atacat o rafinărie și o stație de pompare care alimentează Turk Stream
Moscova a denunțat joi atacurile armatei ucrainene asupra unei rafinării și a unei stații de pompare a gazelor care alimentează gazoductul TurkStream în regiunea Krasnodar (sudul Rusiei), unde în noaptea de miercuri spre joi antiaeriana rusă ar fi respins atacuri cu 30 de drone ucrainene, potrivit EFE.
UPDATE - Zelenski a anunțat că Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că țara sa a primit un nou pachet de ajutor militar din partea Germaniei, constând în rachete de tip PAC-3 pentru sistemele Patriot, livrare care face parte dintr-un pachet de ajutor din partea partenerilor internaționali ai Kievului, relatează EFE.
”Partea germană a acestor rachete a sosit ieri (marți), vă mulțumesc pentru asta”, a declarat Zelenski, citat de agenția de presă ucraineană Ukrinform.
Președintele Volodimir Zelenski a confirmat că, în timpul ultimei reuniuni în formatul Rammstein, Ucraina a ajuns la un acord cu partenerii săi pentru transferul a 35 de rachete Patriot.
”Acesta este unul dintre pachetele de apărare antiaeriană pe care le negociem periodic cu partenerii noștri. Ne-ar fi plăcut să primim mai mult, dar așa s-a întâmplat”, a remarcat președintele ucrainean, fără nicio altă precizare.
Germania, țara europeană care a oferit cel mai mare ajutor Kievului în contextul războiului de agresiune al Rusiei, conduce inițiativa axată pe consolidarea apărării antiaeriene a Forțelor armate ucrainene.
Ministerul Apărării german a confirmat marți furnizarea către Ucraina a unui nou pachet de rachete interceptoare, într-un efort coordonat cu aliații din Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, o alianță formată din peste 50 de țări.
”Am reușit să adunăm o altă parte din PAC-3 prevăzute în această inițiativă prin intermediul partenerilor noștri”, a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării, referindu-se la rachetele interceptoare fabricate de compania americană Lockheed Martin.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Potrivit agenției de presă ucrainene Interfax-Ucraina, care îl citează pe ministrul de Interne al Ucrainei, Ihor Klymenko, atacul a avut loc în cursul dimineții de miercuri, iar impactul dronei a distrus clădirea în care funcționa sediul poliției.
Ministrul a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate miercuri, că lovitura a provocat numeroase victime în rândul forțelor de ordine aflate în clădire în momentul atacului.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, Mariana Reva, a precizat pentru Ukrainska Pravda că, până la ora 21:20, numărul răniților a depășit 40 de persoane.
Autoritățile de la Kiev spun că toate victimele sunt ofițeri de poliție, iar echipele de intervenție și salvatorii au fost mobilizați imediat la fața locului pentru a acorda primul ajutor și pentru a evalua pagubele provocate de atacul rusesc.
Citește și:
- 23:57 - „Iadul pe pământ”. Mărturiile unor supraviețuitori ai hantavirusului, boala cu simptome asemănătoare Covid-ului
- 23:33 - Și-a văzut moartea cu ochii. Un parașutist a căzut în gol, iar salvarea a venit în ultima secundă - VIDEO
- 23:13 - Zelenski acuză Moscova că „mimează” pacea: „Încetarea focului nu este respectată”
- 22:57 - Țara unde ministrul Apărării a demisionat după ce drone ucrainene au lovit rezervoare cu petrol
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














