Profesorul de la școala privată din Sectorul 3 al Capitalei acuzat că ar fi agresat sexual o elevă a fost arestat preventiv, informează Poliția Capitalei.
Acesta a fost reținut vineri de polițiști, cercetările fiind continuate de Secția 13 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, a anunțat atunci Poliția Capitalei.
"În urma audierilor efectuate în cauză, precum și a altor activități procedurale, bărbatul de 40 de ani, cadru didactic, a fost reținut. Cercetările sunt continuate de Secția 13 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală", se arată într-un comunicat al DGPMB.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de vineri, la secția de Poliție s-a prezentat o persoană care a sesizat că fiica sa minoră a fost atinsă în zonele intime de către un cadru didactic de la școala unde urmează cursurile primare, conform Agerpres.