Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat public împotriva virusului, sâmbătă, 16 ianuarie, la Spitalul Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila”.
Acesta a venit îmbrăcat într-un tricou pe care scria: ”împreună învingem pandemia”.
„Nu am simțit nimic”, a spus Florin Cîțu după ce a fost imunizat.
„Foarte ușoară această vaccinare, nu am simți nimic. I-am zis doamnei asistente. De aceea m-am ridicat la final. Mă bucur că m-am vaccinat, am făcut-o atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu. Văd că mulți români vor să se vaccineze.
Este important să înțelegem că împreună cu păstrarea măsurilor de restricție, vaccinul și tratamentele care apar sunt soluția să învingem această pandemie. Rămânem la același efectiv pe care l-am prezentat în ultimele zile: 10.400.000 de români vaccinați până în septembrie și nu ne vom abate de la acest obiectiv", a declarat Florin Cîțu.
Și președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat în direct, în debutul celei de-a doua etapă a campaniei de vaccinare din România. Președintele s-a vaccinat vineri, în jurul orei 10.10, iar după 15 minute a ieșit la declarații.
„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție, ne vor scoate din pandemie”, a spus președintele.
Șeful statului s-a vaccinat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. Acțiunea a fost transmisă în direct de Administrația Prezidențială.