Derek Chauvin, fostul ofițer de poliție din Minneapolis acuzat de uciderea afro-americanului George Floyd, a fost condamnat vineri la 22 de ani și șase luni de închisoare.
Fostul polițist a fost judecat pentru crimă. Alături de alți trei agenți de poliție, în 2020, l-au arestat pe George Floyd pentru o infracțiune minoră. Timp de nouă minute, Derek Chauvin și-a ținut genunchiul pe gâtul bărbatului, care era întins pe burtă și cu mâinile încătușate la spate.
Vineri, la audieri, fostul polițist, în vârstă de 45 de ani, a transmis condoleanțe familiei lui Floyd, în primul său discurs public de la moartea bărbatului de culoare, care avea 40 de ani.
”Din cauza unor probleme juridice nerezolvate, nu sunt în măsură să fac o declarație oficială în acest moment, dar, pe scurt, aș dori să transmit condoleanțe familiei Floyd. Vor exista noi informații în viitor care sper că vor fi interesante și vă vor aduce liniște sufletească”, a spus Chauvin, potrivit Agerpres.
La proces, familia afro-americanului a cerut pedeapsa maximă, de 40 de ani de închisoare.
Cei 12 jurați - șapte femei și cinci bărbați - de diferite origini etnice, care deliberaseră de luni la tribunalul din Minneapolis, l-au declarat vinovat pe Derek Chauvin pentru cele trei capete de acuzare: crimă de gradul doi, crimă de gradul trei și omor prin imprudență.
Moartea lui George Floyd a generat proteste masive în SUA, la care oamenii au condamnat violența și rasismul poliției.
Citește și: ”Imagini dramatice din timpul arestării lui George Floyd: scena în care este imobilizat, surprinsă de camera video de corp a unui polițist. LUPTA pe viață și pe moarte”