Disprețuit și ponegrit, considerat bun doar pentru porci, știrul este, de fapt, foarte bogat în vitamine și minerale. În scrierile sanscrite, planta este menționată cu rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalității, iar grecii antici o denumeau "amaranthus” - planta care nu moare.
Denumit și "boabele lui Dumnezeu”, știrul era la fel de prețios ca aurul. Ultimul conducător al Imperiului aztec, Montezuma al II-lea, primea an de an, ca tribut de la supușii săi din provinciile vasale pe care le guverna, zeci de mii de tone de semințe de știr. Cu proprietățile sale unice, știrul era socotit o plantă de origine divină, un dar oferit de zei oamenilor, fiind venerat și folosit ca element sacru în ritualurile religioase. În cinstea lui se organizau și festivități, înaintea cărora aztecii posteau zile în șir. În fața templelor, se ridicau din făină de știr uriașe figurine ale unor zeități, la care toți oamenii se închinau. La finalul sărbătorii, făina era împărțită tuturor și consumată pe loc, fără a fi preparată, scrie formula-as.ro.
Cultul amarantului prevedea o ceremonie specială, însoțită de sacrificii umane.
Odată cu venirea conchistadorilor în Lumea Nouă, odată cu colonizarea și creștinarea popoarelor precolumbiene, toate ceremoniile religioase ale aztecilor și incașilor au fost limitate, iar ritualurile cu sacrificii umane - strict interzise. Îngroziți de obiceiurile sângeroase ale aztecilor, cuceritorii spanioli au emis ordine prin care se interziceau cultivarea, depozitarea și utilizarea în orice scop a știrului, această plantă în fața căreia aztecii se închinau și pentru care aduceau jertfe umane. Treptat, planta a fost dată uitării. Abia în secolul al XX-lea, oamenii de știință au început să studieze atent proprietățile știrului, descoperind că planta are un conținut ridicat, dar echilibrat de proteine și este extrem de bogată în vitamine (A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic), săruri minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, cupru) și aminoacizi.
Din compoziția chimică a știrului face parte și squalenul, un compus antioxidant puternic, care ajută la prevenirea cancerului. Acest compus organic natural întinerește celulele și inhibă creșterea și răspândirea tumorilor maligne. Până de curând, squalenul era extras doar din ficatul de rechin, greu de obținut și extrem de costisitor.
Drept urmare oamenii de știință și-au diversificat sursele de depistare ale acestei substanțe, iar cercetările moderne au relevat prezența lui și în uleiul de măsline, în uleiul de germeni de grâu, în tărâțele de orez, însă în cantități mici. Surpriza cea mare pentru cercetători a venit tocmai din partea știrului, o plantă aparent neînsemnată care, până nu demult, era folosită doar ca nutreț pentru porci. În uleiul din semințe de știr se găsește cea mai mare proporție de squalen, circa 8-10%. Pentru comparație, din ficatul de rechin se poate extrage doar 1-1,5% squalen.
