Actual· 1 min citire

Papa Francisc vrea să vină în România

Papa Francisc vrea să vină în România

Papa Francisc vrea să vină în România

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 apr. 2016, 11:34

Nunțiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a afirmat pentru Digi24 că Papa Francisc își dorește să vină în vizită în țara noastră. Președintele Klaus Iohannis i-a adresat invitația Suveranului Pontif anul trecut și, dacă se va concretiza, ar fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în România, după călătoria istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea.

„În urmă cu mai puțin de o lună am vorbit cu Papa, știind că a fost invitat, l-am întrebat despre o posibilă vizită aici. Mi-a spus: Aș vrea să vin. Sper ca lucrurile să decurgă bine, iar vizita mea să ajute la unitatea tuturor românilor. De aceea sper că aceasta vizită va fi posibilă. Eu, ca ambasador al Papei, voi face tot posibilul și voi lucra cu autoritățile, cu Biserica Ortodoxă, cu Biserica Catolică, pentru ca aceasta vizită să aibă loc”, a declarat Nunțiul Apostolic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News