Apar noi detalii în cazul accidentului în care a fost implicată actrița Monica Odagiu. Se pare că gestul victimei ar fi fost unul sinucigaș, potrivit unor surse Realitatea PLUS.
Potrivit unor surse victima ar fi fost concediată de la cazinoul la care lucra pentru că consuma des alcool.
În cursul zilei de 9 aprilie 2023, Monica Odagiu a avut un accident rutier, în zona Ateneului Român din București. În fața mașinii sale i-a apărut, din senin, un tânăr în vârstă de 33 de ani. A fost lovit din plin. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să îl salveze. I-a fost declarat decesul. Luni, 10 aprilie, au sosit și rezultatele autopsiei tânărului lovit de actriță cu mașina.
Potrivit medicilor legiști, pe trupul bărbatului a fost identificat un traumatism cranio-cerebral. Leziunile au fost incompatibile cu viața.
Titi Aur a analizat accidentul în care a fost implicată actrița Monica Odagiu: „Am văzut imaginile, le-am analizat cu atenție. Senzația mea este că a fost un gest sinucigaș din partea acelui tânăr. Se demonstrează încă o dată că mașina este o armă, că mașina ucide. Eu nu vreau să mă pronunț, viteza mașinii va fi determinată de experți. A avut reacția corectă, a frânat și a tras de volan. Dacă gestul tânărului a fost sinucigaș, în anumite situații, oricâtă experiență ai avea, oricât de bun pilot ai fi, nu poți evita. Nu spun că așa a fost. Experții trebuie să-și spună cuvântul. Noi judecăm doar din punct de vedere al conducerii defensive, nu din punct de vedere juridic".