”Sărbătorim astăzi una dintre cele mai relevante componente ale Sistemului Național de Apărare, categoria de forțe cu cea mai mare pondere în Armata României. Forțele Terestre au un rol major în punerea în practică a strategiilor militare și înseamnă profesioniști, militari și civili, care aduc o valoroasă contribuție la succesul misiunilor din teatrele de operații.
În această zi solemnă, onorăm memoria eroilor care au făcut sacrificiul suprem pe câmpul de luptă și transmitem respectul nostru profund veteranilor care au apărat valorile naționale, atât pe teritoriul României, cât și dincolo de granițele sale”, a transmis Nicușor Dan în mesajul prezentat de către Marius-Gabriel Lazurca, Consilier Prezidențial pentru securitate națională - Departamentul Securității Naționale, în cadrul festivităților organizate la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I, București
Șeful statului a menționat că ”într-un context geopolitic din ce în ce mai complicat, marcat de perpetuarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și de crize din alte zone ale lumii care afectează stabilitatea globală, România își păstrează relevanța în domeniul securității și apărării pe Flancul Estic.
”Această postură de reper strategic regional se datorează și capacității Forțelor Terestre de a se adapta rapid la noile provocări de securitate și la particularitățile misiunilor derivate din acestea. Alături de aliați și parteneri, Forțele Terestre sunt implicate în asigurarea securității naționale, regionale și euro-atlantice”, a mai spus Nicușor Dan.
Potrivit liderului de la Cotroceni, astăzi, Forțele Terestre sunt o componentă omogenă și dinamică a Armatei României, cu rezultate importante în îndeplinirea misiunilor desfășurate.
”Progresele recente sunt evidente – de la accelerarea dotării cu tehnică de luptă performantă, prin derularea programelor majore de înzestrare, până la perfecționarea instruirii prin exerciții complexe în format multinațional.
Vom continua să modernizăm Armata României și să încurajăm cariera militară. Am demarat deja majorarea etapizată a bugetului pentru apărare în conformitate cu angajamentele asumate la nivelul NATO și vom achiziționa tehnică și echipamente de ultimă generație, utilizând inclusiv instrumentele financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, pentru a ne consolida capacitatea defensivă”, a dat asigurări acesta.
De asemenea, președintele României le-a transmis felicitări membrilor Forțelor Terestre.
”Tuturor celor care fac parte din Forțele Terestre, le transmit felicitări și îndemnul de a acționa și în viitor cu onoare și curaj, știind că sunt parte a marii familii a Armatei României.
La mulți ani Forțelor Terestre! La mulți ani întregii Armate a României!”, a conchis președintele Nicușor Dan.