Liderul PNL a insistat ca procesul electoral să respecte calendarul din anii trecuți, atunci când primul tur de scrutin a avut loc în luna noiembrie. Răspunsul lui Ciucă a venit după ce, nemulțumit de modul în care decurg discuțiile în Coaliție privind calendarul alegerilor prezidențiale, Marcel Ciolacu a lansat un atac la liderului liberalilor.
”Nu am stabilit încă să avem o ședință de coaliție. Este evident că PNL dorește să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeași, nu are rost să facem o ședință a coaliției”, a spus premierul la Bruxelles.
El a precizat că trebuie făcută o distincție clară între funcția sa de președinte PSD și responsabilitatea de premier.
”Eu am anunțat, cum era corect, pentru că nu există doar două partide care sunt competitori politici în România, PSD și PNL, și am anunțat un calendar în așa fel încât toate partidele și toți liderii politici să își organizes alegerile în funcție de acest calendar. Eu am propus atunci 1 septembrie, domnul Nicolae Ciucă a propus 15 septembrie. Acum, tot domnia sa a propus 29 septembrie. Am înțeles că acum se dorește altă dată”, a mai spus Ciolacu.
Marcel Ciolacu a continuat:”Abordarea mea de președinte al PSD este una foarte clară, dânșii nu și-au ținut cuvântul dat Poate trebuie să înțelegem că onoarea nu este numai pe panouri, onoarea este și în discuțiile în cadrul coaliției. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și faptul că nu mai avem Miliție, avem Poliție, și România s-a schimbat pe fond și noi, politicienii, dacă dorim să fim respectați, trebuie să ne schimbăm și noi”.
Ciolacu a spus că, în calitate de prim-ministru, ”trebuie să aibă o abordare deschisă și o discuție cu toate partidele, dacă acest calendar anunțat anterior nu se ține și acest lucru îl va face”.
Răspunsul lui Nicolae Ciucă nu s-a lăsat prea mult așteptat. Nicolae Ciucă a transmis un mesaj vehement pe Facebook și spune că este de părere că cel mai potrivit moment pentru desfășurarea procesului electoral este luna noiembrie, așa cum a fost în anii trecuți.
„Sincer chiar nu înțeleg. De ce această reacție. Afară este foarte cald, asta da, pot să înțeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, și folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naționale de fotbal. Dar atunci când vine vorba de alegerile prezidențiale, trebuie să rămânem în prevederile legale și în termenele legale. Ca atare, haideți să stăm jos și să discutăm, să discutăm pe bază de principii, pe bază de reguli, nu pentru a face în așa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD”, a spus Nicolae Ciucă în videoclip.
Coaliția se clatină chiar de la vârf! Ciolacu, atac la Ciucă după blocajul privind prezidențialele: Onoarea nu este numai pe panouri, este și în discuții