Șase persoane au fost rănite, duminică după amiază, într-un accident rutier produs în județul Mureș, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. Două dintre victime au rămas încarcerate în autoturism. Toți cei șase răniți au fost preluați de către echipajele medicale și duși la spital.
Accidentul s-a produs duminică în localitatea Acățari, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. În urma impactului foarte puternic, două persoane dintre cele șase implicate în accident au rămas încarcerate, fiind scoase din mașină de către echipajele de descarcerare din cadrul ISU Mureș.
În urma accidentului, cadrele medicale care au intervenit la fața locului au constatat că doi răniți sunt în stare gravă, fiind încadrați în categoria cod roșu medical, trei victime sunt în stare mai puțin gravă, de cod galben, iar a șasea victimă este în afara oricărui pericol.
Toți cei șase răniți au fost preluați cu ambulanțele și transportați unitatea de primiri urgențe Târgu Mureș.
Zeci de minute după producerea accidentului, drumul a fost complet blocat în localitatea Acățari.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, o ambulanța SMURD C1 Terapie Intensivă Mobilă, două ambulanțe SMURD B2, motocicletă SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean.