Încă din cele mai vechi timpuri au existat numeroase superstiții și obiceiuri, întâlnite nu doar la popoarele din Europa, ci și din alte continente, legate de credință că bolile și suferințele fizice, au drept cauza forțe supranaturale malefice.
Atunci când nici sursă bolilor și nici remediile medicale nu erau cunoscute, omul societății rurale consideră drept cauza fundamentală a neputințelor trupești, demonii bolilor sau duhurile necurate.
Astfel, a luat naștere o serie de rituri magico-religioase menite să însele demonul bolii sau moartea. În rândul acestor obiceiuri, practicate și pe teritoriul României, se numără schimbarea numelui și botezarea din nou.
Episcopul Melhisedec al Hușilor, vorbind de fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al II-lea, observă că mai avea și numele de Vlad, nume cu care e pomenit într-o mulțime de urice ale marelui voievod al Moldovei, dând următoarele lămuriri : "Obiceiul de a avea două numiri, unul de botez, altul adaos pe urmă din motive superstițioase, există și astăzi la poporul român. Când un copil zace de boală grea și îndelungată, mai ales însoțită de spasmuri, mamele schimbă numele bolnavului, crezând că prin această ar ascunde oarecum copilul de spiritul cel rău, carele, după credință lor, duce boală".
În Oltenia, primul copil născut viu - după unul sau mai mulți născuți morți, se numește după pierit. Acestui prim copil viu i se schimbă numele adesea, i se pune un cercel pe care stă scris al doilea nume. Cel dintâi nume se scrie pe o cărămidă care se aruncă într-o apă curgătoare. Astfel, se încerca inducerea în eroare a duhurilor necurate care, nemaicunoscandu-l pe bolnav, i-ar pierde urmă și l-ar lasă în pace, conform crestinortodox.ro.
