România are poziția geografică, pregătirea și posibilitatea de a deveni un hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei, după ce războiul din acest stat se va încheia, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea.
El a opinat, sâmbătă, la o conferință organizată de PES activists România și PSD, că social-democrații sunt mult mai pregătiți pentru a putea veni cu măsuri bune în timp de criză.
"Suntem mult mai aproape de cetățeni, pentru că înțelegem mai bine nevoile pe care le au oamenii și pentru că înțelegem felul în care putem redistribui în aceste momente de criză resursele societății, neuitând întreprinderile mici și mijlocii, microîntreprinderile, care astăzi reprezintă peste 95% din totalul numărului de companii și forței de muncă din Uniunea Europeană. Lucrul acesta s-a văzut în timpul crizelor succesive, felul în care am înțeles că cea mai bună măsură de protecție socială în Europa o reprezintă locul de muncă bine plătit și acesta este un crez al social-democraților de a încuraja prin măsuri și a susține economia, astfel încât să avem locuri de muncă bine plătite", a punctat Radu Oprea.
El a menționat că de la acest concept s-a plecat și în noul program de guvernare, prin măsuri punctuale, scheme de sprijin care să încurajeze economia românească.
"Ne dorim să avem cât mai multe produse românești de calitate pe mesele românilor și să devenim exportatori în Europa și în lume", a adăugat Radu Oprea.