Actual· 3 min citire

Ministerul Transporturilor, REACȚIE după acuzațiile dure ale Elisabetei Lipă despre antrenamentul canotorilor pe lacul Snagov

Ministerul Transporturilor, REACȚIE după acuzațiile dure ale Elisabetei Lipă

Ministerul Transporturilor, REACȚIE după acuzațiile dure ale Elisabetei Lipă

Publicat2 aug. 2021, 16:40
Actualizat2 aug. 2021, 16:47

Ministerul Transporturilor reacționează după acuzațiile Elisabetei Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, despre condițiile de antrenament de pe lacul Snagov pentru sportivii români. Oficialii anunță că revizuirea regulilor de navigație pe lac a fost impusă deja de Autoritatea Navală Română așa cum a solicitat Federația.

„În data de 25.06.2021, Federația Română de Canotaj a trimis Autorității Navale Române (ANR) o adresă prin care solicită limitarea vitezei de deplasare a ambarcațiunilor de agrement pe lacul Snagov, la limita producerii de valuri, până în data de 15 iulie. În data de 28.06.2021, adresa este înregistrată la ANR, iar în data de 30.06.2021 este emis un aviz către navigatori. Avizul conține limitarea de viteză solicitată de Federație, interdicția de traversare a culoarelor de antrenament și obligația de respectare a indicațiilor de la ambarcațiunile care însoțesc sportivii. Tot pe data de 30.06.2021, ANR trimite Federației Române de Canotaj un răspuns la adresa inițială, prin care informează că cerințele au fost rezolvate și măsurile dorite, impuse. MTI dorește să felicite echipa României de canotaj pentru rezultatele excelente obținute la Jocurile Olimpice", a transmis Ministerul Transporturilor. De asemenea, se mai mai precizează și că modificarea regulilor de navigație a început deja, dând exemplul lacurilor Tarnița și Fântânele, din județul Cluj, în același comunicat.

Reacția Ministerului Transporturilor vine după ce Elisabeta Lipă a invocat imposibililtatea de a face antrenamente pe lacul Snagov pentu canotorii din lotul național de canotaj. Declarațiile au fost făcute duminică, la întoarcerea canotorilor români de la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu trei medalii olimpice, una de aur și două de argint, obținând astfel locul 4 în clasamentul pe națiuni la canotaj, după Noua Zeelandă (3 aur, 2 argint), Australia (2 aur, 2 bronz) și Olanda (1 aur, 2 argint, 2 bronz).

Elisabeta Lipă a avut un mesaj tranșant pentru ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Fosta campioană olimpică i-a reproșat acestuia problemele de pe lacul Snagov, unde se antrenează lotul de canotaj al României, dar mai ales faptul că a refuzat să comunice cu ea în vederea rezolvării acestor probleme. Lipă i-a transmis un mesaj la fel de critic și ministrului de Interne Lucian Bode.

Elisabeta Lipă, mesaj dur pentru Cătălin Drulă: Îi mulțumesc că nu mi-a răspuns la telefon

„Mulțumesc ministrului de Interne Bode, pentru că prin Poliția Transport Naval a reușit înaintea plecării spre Tokyo să ne asigure liniște pe lac. Pentru că am văzut ce se întâmplă la Orșova, pe Dunăre și la Snagov. Deci nu este tocmai o fericire să te poți antrena, pentru că noi am avut în aceeași măsură multe antrenamente ratate. Îi mulțumesc și ministrului (Transporturilor, n.r.) Drulă, care nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon, dar asta nu înseamnă că el a scăpat. Pentru că e clar legislația este învechită și trebuie modificată. Trebuie să conviețuim cu toții pe acest lac, dar trebuie să respectăm regula bunului simț și legislația. Legislația care va fi, pentru că cea de acum sigur nu este respectată", a declarat Elisabeta Lipă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News