Ministerul Sănătății anunță faptul că nouă din cei zece contacți ai unui caz de coronavirus cu noua tulpină au fost și ei depistați cu covid19. Noua tulpină este mult mai contagioasă, lucru dovedit și în acest caz.
Nouă persoane au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR, acestea fiind contacți ai unui pacient care lucrează la o școală din București confirmat cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, informează, sâmbătă, Ministerul Sănătății.
"În cadrul unității de învățământ au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2 patru persoane (un caz confirmat pe data de 14.01.2021 și trei cazuri în data de 18.01.2021). Vineri, au fost testate la INBI "Matei Balș" zece persoane (cele patru confirmate și șase contacți direcți ai acestora). Dintre cele zece persoane testate, un număr de nouă au fost pozitive la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile", se arată în comunicat.
Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate.
Direcția de Sănătate Publică București a luat decizia ca școala să fie închisă, iar luni se va realiza dezinfecție generală, inclusiv nebulizare.
Au fost luate măsurile de izolare/carantinare pentru cazuri/contacții cazurilor.
"Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, îndemnul nostru este pentru prudență. Numărul cazurilor este în creștere în foarte multe țări europene și riscul unui nou val al pandemiei este mare și pentru țara noastră. Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din școala bucureșteană", a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
MS reamintește importanța respectării măsurilor de prevenție: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea zonelor aglomerate, distanțarea fizică și igiena mâinilor, realizarea testelor COVID-19 și raportarea celor pozitive pentru persoanele care prezintă simptome (febră, tuse uscată, oboseală, mialgii).
Evaluarea riscului general asociat cu răspândirea noilor tulpini în comunitate a fost crescut de Centrul European de Prevenire și Control a Bolilor (ECDC) în urmă cu două zile la ridicat/foarte ridicat.