Liderul AUR, George Simion, a anunțat că a depus plângere penală împotriva comisiilor parlamentare pentru cultură, care au audiat și validat prin vot propunerile în Consiliul de administraţie al TVR și Radio România.
Parlamentarii AUR au protestat în timpul ședinței de plen. Aceștia au strigat „hoții, hoții”, pentru ca nu au fost de acord cu retrimiterea la comisia de specialitate a numirilor astfel încât să fie respectată ponderea din parlament.
Membrii Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, validați de comisiile parlamentului
Cu o zi înainte, Comisiile Parlamentului au dat undă verde propunerilor lui Nicușor Dan pentru Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune.
Astfel, au fost avizate favorabil propunerile din partea grupurilor parlamentare ale PSD: Loredana Corchiș (titular), Stelian Bărăgan (titular) și Nicoleta Amalia Matei (titular); din partea grupurilor parlamentare ale PNL: Radu Carp (titular), Cristina-Ancuța Pocora (titular) și, respectiv, Daniela Sava (supleant) și Gheorghe Croitoru (supleant); din partea grupurilor parlamentare ale USR: Catrinel Trofin (titular) și Cătălin Ghiță (supleant). Propunerile din partea grupurilor parlamentare ale UDMR: Anderco Aliz-Timea (titular) și Kis Timea (supleant) au fost, de asemenea, avizate favorabil de comisii.
Comisiile au avizat favorabil și propunerile din partea președintelui României, Cristiana-Narcisa Manciu (titular) și Bogdan-Alexandru Cuza (supleant), precum și pe cele din partea Guvernului, Ana Adriana Săftoiu (titular) și Mariana Luca (supleant).
Au mai fost avizate favorabil propunerile din partea personalului angajat al Societății Române de Televiziune: Emanuel Sorin Torică (titular) și Cristinel Godinac (titular) și, respectiv, Gabriela Luminița Iordănescu (supleant) și Alina Amza (supleant), precum și pe cele din partea grupului parlamentar al minorităților naționale: Borislav Velimirovici (titular) și Gjorgji Ivanovski (supleant), scrie Agerpres.
Totodată, membrii comisiilor au avizat favorabil propunerea grupurilor parlamentare ale AUR, Monica Simona Ghiurco (titular) și Rafael Udriște (supleant), și au respins candidatura din partea AUR a lui Titi Dincă (titular) și Alisei-Florentina Coman (supleant).
Senatorul AUR Laurențiu Plăeșu a acuzat, în ședința comisiilor, abuzuri din partea puterii. El a spus că, potrivit configurației politice și ponderii în Legislativ, AUR este al doilea partid parlamentar și are dreptul la doi reprezentanți de drept în consiliul de administrație al SRTv și în cel al SRR, menționând că puterea încalcă legea.