Autoritățile tratează mitingul diasporei din 10 august cu o suspiciune fără precedent: sunt controlate pirotehnic toate mașinile parcate în Piața Victoriei ca și cum ar exista riscul unui atac cu explozibili!
Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat vineri dimineața că oferă sprijin Poliției Capitalei, prin Biroul Pirotehnic, pentru efectuarea unui control pirotehnic preventiv care vizează verificarea autoturismelor parcate în zona Piața Victoriei.
Acțiunea are drept scop asigurarea protecției cetățenilor care se vor afla în această zonă, precum și a celor care o vor tranzita, arată Poliția Capitalei.
Românii din Diaspora și cei care au rămas în țară își unesc forțele, vineri, 10 august, în Piața Victoriei, din Capitală, la "Mitingul Diasporei". Anunțat pe diverse grupuri de pe rețelele de socializare încă de acum două luni, mii de români au anunțat că se întorc în țară pentru a lua parte la protest.
De la începutul săptămânii, coloane de mașini s-au format la vămile Borș și Nădlac, toate având ca destinație finală Capitala. Pe drum, aceștia au fost întâmpinați de români cu steaguri, tobe și chiar cu pâine și sare. În același timp, românii care nu vor putea ajunge în București au anunțat că se vor mobiliza în marile orașe din țară.