PSD nu va susține niciodată un guvern minoritar liberal, spune președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, precizând că nu ar fi "o catastrofă" dacă, după 30 de ani, în România s-ar organiza alegeri anticipate.
Liderul social-democraților a reiterat faptul că PSD este cel mai mare partid din România, care, mai mult, a și câștigat alegerile parlamentare din 2020, dar le-a fost luat dreptul de a desemna premierul.
"Mă vedeți, cumva, pe mine, pe Paul Stănescu, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu că vom susține vreodată să rămână doamna Turcan, domnul Cîțu, într-un guvern minoritar? Eu vă spun că nu. Când avem o Românie normală - așa a promis-o domnul Iohannis - și încalci spiritul Constituției și iei dreptul celor care au câștigat alegerile de a face propunerea de prim-ministru, trebuie să-ți asumi și consecințele. Nu cred că este o catastrofă, pentru prima oară în România, după 30 de ani, să avem și alegeri anticipate. Sunt în Bulgaria (anticipate - n.r.). Oricum, PNRR trebuie renegociat, sunt o mulțime de ordonanțe de urgență care trebuie aduse în Parlament și modificate", a afirmat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres, într-o conferință de presă, la Timișoara.
Liderul PSD a ținut, de asemenea, să sublinieze că formațiunea pe care o conduce nu este angrenată în niciun "joc politic" legat de vreun alt partid, referindu-se aici la PNL.
"Pe noi ne interesează soarta românilor. Nu ne interesează nici cine va câștiga șefia PNL, pentru că oricare dintre ei (Ludovic Orban sau Florin Cîțu - n.r.) câștigă, este la fel de dăunător pentru România și fiecare și-a demonstrat capacitatea administrativă, pentru că unul dintre ei este premier, iar celălalt a fost premier și vedeți ce se întâmplă. (...) Nu suntem ipocriți, ne asumăm trecutul, importantă este capacitatea noastră de a schimba viitorul, dar nu o putem face singuri decât împreună cu românii", a arătat Ciolacu.