Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că ministrul de Interne a luat deciziile corecte în cazul Onești, însă prea târziu.
”Sunt de acord cu domnul ministru, totuși, de luni până miercuri e o perioadă cam lungă de timp, ar fi trebuit aceste măsuri luate imediat. Noi vorbim de un minister operativ, unde informațiile pot fi solicitate de la o oră la alta. Nu sunt adeptul că, în acest moment sau într-un astfel de caz, imediat trebuie cerută demisia ministrului. Trebuie să găsim soluțiile cele mai bune de a funcționa, dar nici nu pot să fiu de acord... am văzut și eu declarația prim-ministrului, care a zis că polițiștii când au ieșit în stradă nu au zis nimic de Onești. Astfel de abordare nu mai poate fi una profesionistă și trebuia să ni se spună exact ce reformă trebuie făcută în Ministerul de Interne. Eu asta mă așteptam de la premier când a venit în Parlament cu bugetul, că bugetul reflectă niște cifre, dar în spatele unor cifre există o viziune, mă așteptam să vină să explice reforma de la fiecare minister, investițiile de la fiecare minister”, a spus Ciolacu la un post TV.
Liderul PSD a precizat că ”e regretabil ce s-a întâmplat la Onești.”
”Luăm măsuri numai după ce se pierd vieți omenești, nu mai avem prevenție și se vede că ne-au găsit iarăși total descoperiți în această zonă, de ostateci și așa mai departe. (...) Măsura luată de ministrul de Interne se impunea deja de luni seară, presa sesizase faptul că intervenția a fost una ratată total”, a adăugat Ciolacu.
Declarația a fost făcută la câteva ore după ce Lucian Bode a destituit conducerea Poliției Județene și municipale în urma dublei crime din Onești. Ministrul de Interne a anunțat că a sesizat și Parchetul cu privire la modul în care au acționat polițiștii. Detalii despre deciziile luate sunt disponibile AICI.