Smirna este rășină unui arbore mic, cu ramuri ceruite și spini mari, care crește pe tărâmurile deșertice ale Marii Roșii și despre care cei mai mulți oameni știu că se folosește în ritualurile religioase.
Smirna, care se prezintă în bobițe de culoare galben închis, ca și tămâia, înzestrată cu o mireasmă deosebită și puteri vindecătoare de excepție, a fost unul dintre darurile aduse Pruncului Iisus la naștere de către cei Trei Magi de la Răsărit, alături de aur și tămâie.
Ca tratament naturist, smirna se folosește sub formă de infuzie, tinctura ori fumigații. Dar, atenție foarte mare. Dacă va decideți să folosiți smirnă intern, cumpărați-o de la farmacie sau de la magazinele de produse naturiste și urmăriți că pe ambalaj să scrie că poate fi administrată și pe cale orală.
Tinctura de smirnă se face punând la dizolvat zece grame de smirnă într-o sută de grame alcool de 90 de grade. Închideți vasul (sticlă sau borcan) ermetic și, după șapte zile, filtrați lichidul dacă este necesar și păstrați-l la rece, în sticluțe de culoare închisă.
Împotriva gripei, guturaiului și bronșitei se ia câte o linguriță de tinctura, dizolvată într-o jumătate de pahar de apă, de trei-patru ori pe zi. Acest preparat, puternic aromat și amar, are puterea de a combate și calma durerile și stările de rău provocate de gripă.
În stări de oboseală intelectuală și astenie, se iau câte 20-30 de picături de tinctură, diluate în puțină apă, de patru-șase ori pe zi. Smirnă are puternice efecte înviorătoare, stimileaza circulația cerebrală și ajută în activitatea intelectuală.
Infuzia de smirnă se obține punând una sau două bobițe de smirnă într-un pahar de apă clocotită. Se ține paharul acoperit o jumătate de ora. Smirnă nu se topește în apă, dar va lasă în apă aromă să și o parte din proprietățile sale terapeutice. Din această infuzie se iau câte două-trei lingurițe, în caz de indigestie și balonare, cu un sfert de ora înainte de a mânca și la câteva minute după mese. Smirnă are marea calitate de a normaliza digestia.
Cu infuzie mai concentrată, de trei-patru bobițe la un pahar de apă, se pot face frecții energice, la mâini și la picioare, în caz de circulație periferică deficitară.
Fumigațiile se fac în caz de agitație psihică, dureri puternice de cap, nas înfundat, sinuzita, în pragul unui atac de panică sau crize de nervi, imposibilitate de concentrare.
Pe o tavă încinsă, pe sobă sau la aragaz, se pune o bobiță de smirnă să ardă mocnit, fără flacăra, și se inhalează fumul care se răspândește în încăpere.